Sever Mureşan a fost reţinut pentru trei săptămâni în Franţa

Un judecător din Lille (Franţa) i-a acordat lui Sever Mureşan, miercuri seară, un mandat de detenţie provizorie pe o durată de trei săptămâni.

Judecătorul de instrucţie din Lille l-a propus pe Sever Mureşan pentru arestare până la finalizarea cercetărilor în cazul punerii la cale a uciderii cetăţeanului elveţian Rolf Gehrig.

Avocaţii din Franţa ai lui Sever Mureşan au cerut cercetarea acestuia în stare de libertate pe motiv că acesta are multe cunoştinţe în această ţară şi ar avea unde să locuiască.

Omul de afaceri Sever MureÅŸan a fost predat luni, 21 mai, în jurul orei 20,00, pe Aeroportul internaÅ£ional „Henri Coandă”, autorităţilor franceze din Lille, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de complicitate la tentativă de omor asupra bancherului elveÅ£ian Rolf Gehrig.

Extrădarea lui Sever Mureşan este temporară, acesta având în România procese în desfăşurare, inclusiv o altă cerere de extrădare, respectiv cea a autorităţilor din Dijon (Franţa), pentru executarea unui rest de pedeapsă de 17 luni pentru infracţiuni economice.

Pe data de 17 mai, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins contestaţia formulată de Sever Mureşan prin care solicita amânarea punerii în executare a mandatului european de predare către autorităţile din Lille.
Anterior, judecătorii Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie hotărâseră definitiv ca Sever Mureşan să fie extrădat către autorităţile din Lille.

Potrivit mandatului european de arestare emis pe numele lui Sever Mureşan, acesta este acuzat că ar fi pus la cale asasinarea elveţianului Rolf Gehrig, care lucra în domeniul financiar.

La 23 ianuarie 2007, un judecător de instrucţie al Tribunalului de Mare Instanţă din Lille a emis un mandat de arestare european în care se arată că Sever Mureşan făcea parte dintr-un grup infracţional organizat. Trei indivizi din acest grup l-au indicat pe Mureşan că ar fi pus la cale asasinarea elveţianului pentru un litigiu ce viza mai multe milioane de dolari.

Mureşan este acuzat de săvârşirea a cinci infracţiuni: asociere în vederea comiterii infracţiunii de omor, spălare de bani, asocierea în vederea comiterii de infracţiuni, fals şi uz de fals. Sever Mureşan a fost arestat la 15 martie a.c., într-un restaurant din Herăstrău.

Adauga un comentariu

*