Delegaţia României a depus un protest la organizatorii concursului Eurovision, după ce vineri seara, la cea de-a doua repetiţie cu costume pentru finala de sâmbătă, Todomondo a avut probleme cu luminile şi grafica de pe scenă.
Arhive pentru mai 2007
O femeie din Cehia, încarcerată pentru că şi-a sechestrat fiul timp de mai multe luni
O femeie de 30 de ani a fost încarcerată pentru că şi-a sechestrat timp de mai multe luni fiul în vârstă de opt ani, pe care îl ţinea închis, gol şi cu mâinile şi picioarele legate, într-o încăpere obscură din casa sa din Kurim (est), a anunţat poliţia locală, relatează AFP.
Mitinguri pentru pregătirea deciziei de vot a electoratului la referendumul din 19 mai
Doua mitinguri au fost organizate sâmbată, la Piteşti şi Craiova, in perspectiva referendumului din 19 mai privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
Spania: Românce ucise prin strangulare
Potrivit unei informări transmise Ministerului Internelor şi Reformei Administrative de către ataşatul de afaceri interne român acreditat în Spania, în după amiaza zilei de vineri, trei români au fost găsiţi decedaţi într-o locuinţă din localitatea Zaragosa.
Hrebenciuc: Am negociat cu Băsescu scoaterea PD de la guvernare
Viorel Hrebenciuc susţine că a participat la o negociere cu preşedintele Traian Băsescu, pe tema ieşirii PD de la guvernare, transmite Gândul în ediţia de astăzi. Preşedintele suspendat neagă, însă, declaraţiile lui Viorel Hrebenciuc.
Conducerea CEC a fost demisa
Conducerea Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC) a fost demisa de actionarul majoritar, Ministerul Economiei si Finantelor, iar in functia de presedinte a fost propus Radu Gratian Ghetea, transmite NewsIn.
Poli Timişoara va permite accesul spectatorilor, în ciuda sancţiunii dictate de FRF
Conducerea clubului de fotbal Poli TimiÅŸoara a anunÅ£at, prin intermediul unui comunicat, că va permite accesul suporterilor la meciul de sâmbătă, cu Universitatea Craiova, din cadrul etapei a 32-a a Ligii I, în ciuda deciziei Comisiei de Disciplină de a sancÅ£iona gruparea bănăţeană cu disputarea a următoarelor două partide de pe teren propriu cu porÅ£ile […]
Fotbal: Barcelona surclasată de Getafe
Una din cele mai mari surprize din fotbalul european din actualul sezon s-a produs joi seară în Spania când Getafe a întors un 2-5 cu Barcelona pentru a se impune cu scorul general de 6-5 şi a se califica în finala Cupei Spaniei.
Hochei pe gheaţă: Finlanda a eliminat Statele Unite de la Mondiale
Într-una din ultimele două meciuri din sferturile de finală ale Campionatului Mondial de hochei pe gheaţă, Finlanda a avut nevoie de un gol dintr-o lovitură de pedeapsă pentru a elimina Statele Unite cu 5-4.
Ion Iliescu: Traian Băsescu este un caz grav în ce priveşte modelul de om politic pe care îl reprezintă
Fostul preÅŸedinte Ion Iliescu, în emisiunea „Sinteza zilei” difuzată joi seara pe postul tv Antena 3, a apreciat că Traian Băsescu este un factor perturbator, „un caz grav în ceea ce priveÅŸte Å£inuta, modelul de om politic pe care-l reprezintă domnul Băsescu ÅŸi comportamentul său nedemocratic, de nerespectare a regulilor jocului, apoi comportamentul său de […]
Cleopatra Stratan, cea mai premiată la Gala MTV
Celebra piesă „Ghiţă” a Cleopatrei Stratan a luat premiul pentru cea mai bună piesă a anului, cel mai bun download ÅŸi cel mai bun debut. MicuÅ£a Cleopatra a urcat o singură dată pe scenă, pentru a-ÅŸi ridica premiul pentru cea mai bună piesă. Celelalte două trofee au fost primite de cîntăreÅ£ul Pavel Stratan, tatăl Cleopatrei.
Emil Constantinescu: Traian Băsescu este un produs expirat, nu mai reprezintă nimic
Fostul preÅŸedinte Emil Constantinescu a apreciat că Traian Băsescu este „un produs expirat, nu mai reprezintă nimic”. DeclaraÅ£ia a fost făcută în cadrul emisiunii „Sinteza zilei” emisiune difuzată pe postul Antena 3.
Comentarii recente