Sanitas nu vede cu ochi buni programul naţional de evaluare a sănătăţii

Liderul Federaţiei Sanitas, Marius Petcu, consideră că programul privind evaluarea stării de sănătate, iniţiat de ministrul Eugen Nicolăescu nu era o prioritate pentru un sistem marcat de lipsuri financiare şi nevoi acute de materiale sanitare şi tehnică medicală.

„Banii alocaÅ£i pentru programul de evaluare a sănătăţii ar fi putut fi folosiÅ£i pentru alte nevoi mai mari ale sistemului, respectiv pentru reabilitarea ÅŸi dotarea unităţilor sanitare, pentru achiziÅ£ionarea unor ambulanÅ£e performante sau pentru creÅŸterea salariilor personalului medical”, a declarat, luni, pentru NewsIn, Marius Petcu.

Liderul de sindicat a spus că federaţia pe care conduce a atras atenţia încă de pe vremea când a fost lansată ideea unui program de evaluare a sănătăţii, că starea de sănătate a românilor nu se îmbunătăţeşte doar printr-un set de analize şi că altele ar trebui să fie priorităţile sistemului pe care ministrul Nicolăescu îl gestionează.

„Pentru acest program au fost alocate aproximativ 300 de milioane de euro, o sumă nejustificat de mare pentru un rezultat irelevant, sumă care ar fi putut fi judicios consumată în interiorul sistemului”, a apreciat Petcu.

Liderul deputaţilor PD, Cristian Rădulescu, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că, la începutul sesiunii parlamentare, PD îi va chema în Legislativ pe premierul Călin Popescu Tăriceanu şi pe ministrul sănătăţii Eugen Nicolăescu, pentru a explica cheltuirea banilor din sănătate. Liderul deputaţilor democraţi a criticat programul naţional de sănătate şi modul în care ministrul sănătăţii a alocat banii pentru introducerea analizelor medicale anuale gratuite pentru cetăţeni. Rădulescu a explicat că banii pe care-i are la îndemână Nicolescu provin din taxa pe viciu „şi scapă controlului parlamentar pentru că nu sunt aprobate în bugetul naţional”. „Trebuie să corectăm, pentru a avea control anterior şi ulterior cum sunt sumele destinate şi apoi cheltuite, de aceea PD va iniţia o propunere legislativă prin care să se arate că sumele strânse din taxa pe viciu trebuie să intre în bugetul naţional şi destinaţia lor să fie prevăzută în bugetul naţional”, a afirmat deputatul democrat.

Cristian Rădulescu a susţinut că cel mai mare risc legat de proiectul lui Nicolăescu este ca rezultatele analizelor, strânse la nivel naţional într-un studiu ulterior, să reprezinte baza pe care să se realizeze politica de sănătate în viitor, deoarece, în final, vor fi foarte mari diferenţe de standardizare a datelor. În opinia lui Rădulescu, rezultatele care se vor obţine nu vor reprezenta o oglindă a sănătăţii populaţiei, ci doar o oglindă pentru „narcisistul” ministru Eugen Nicolăescu. Potrivit lui Rădulescu, banii alocaţi pentru programul „analize pentru toţi” ar fi putut fi folosiţi pentru realizarea unor obiective înscrise în programul de guvernare, adică organizarea unor spitale de urgenţă la nivel regional şi judeţean, ori pentru achiziţionarea a 1500 de ambulanţe de mare performanţă.

Adauga un comentariu

*