Eu am un necaz care vine de demult , de cand prima mea iesire afara , prin anii 70 , s-a intamplat sa fie in Italia , din bombeul cizmei si pana in nord , la Milano , cu escale la Napoli , Venezia , Roma , Florenta; atunci am fost si la Palermo , Catania , Siracuza , Termini ,Imerese , Monreale , Cefalu , Taormina , Messina si cate altele or mai fi fost minuni , toate ; aveam cu mine tineretea ; in buzunare , insa , nici un sfant , nici o letcaie si nici o clipa nu mi-a fost greu sa indur foamea si dormitul prin gari pentru ca vointa de a vedea ceva din Italia imi ardea rarunchii ; mancam paine , lapte si banane si beam apa de la tasnitoarele de pe trotuar.
Sin minte ca nevasta scriitorului Cicerone Cernegua, cu ambii soti am hoinarit vreme de o luna ca sa ne saturam de lumina fierbinte a sudului , scosese ilegal din tara 100 de dolari ascunsi in sex ; mai mare rasul cand a schimbat suta , vanzatorul de Fanta a dus instinctiv bancnota la nas , a remirosit-o a patra oara si ne-a facut cu ochiul complice : nu sunt eu agentie de schimb , nespus , dar o primesc fiindca n-am mai vazut dolari care sa miroase a oleandru. Doamne ce-am mai ras!
Necazul meu e ca Italia mi-a fixat niste standarde culturale , o grila prin care evaluez , comparativ , tot ce vad si cunosc dupa Italia – etalon ; stiu , nu e bine , parca as fi fost botezat acolo , recunosc ca tara care detine circa jumatate din valorile culturale ale lumii ma fascineaza incat nu-mi mai pot controla superlativele ; pasiunile n-au explicatii , le ai sau nu , te domina , te sujuga , devii orb la defectele obiectului adorat. Ma cosolez insa ca nu sunt singurul care spune : Italia este alfa si omega spiritualitatii umane ; Goethe , Shelley , Gibbon si inca o mie de nume ilustre au ingenunchiat la Roma cu smerenie ; dar gata cu argumentele , fara Roma , pentru mine , lumea si- ar pierde sensul.
Mama Roma. E de ajuns.
Desi ghidurile pentru turisti recomanda , dupa diferite criterii , o serie de itinerarii orientative , asimilate constiincios acasa , m-am lasat in voias emotiei , la pas , degustand detaliile si consonand imaginativ cu strada , al carei spectacol solar este el insusi un muzeu viu de imagini , arome , vitrine, rase umane, palate , masini , chiparosi , ziduri , restuarante , piete , satui , biserici , cafenele , pini , monumente …
Timpurile se amesteca , memoria Romei e fabuloasa , imparatii se intersecteaza cu soferii de taxi , papii cu politistii , catacombele antice cu EUR – Roma contemporana , barocul lui Bernini cu vitrinele de arta , japonezii asculta saxofonul romilor la Fontana di Trevi , iar eu si cu drumomana de nevasta- mea ciulim urechile la Largo Argentina sa captam tipatul lui Cezar cand Brutus i- a infipt cutitul in spate … Daca vrei , nimic nu este imposibil.
Ne jucam cu intamplarea , ne lasam in voia strazii umbrite de edificiile monumentale , ridicate cu patru – cinci sute de ani urma ; strazi ca niste canioane adanci ; cele 7 coline ale Romei pun inima la treaba , uneori gafaim , pauze de vitrine , pauze de admirat curtile interioare cu palmieri , fatadele , femeile , ansamblul.
Nu uit insa cartea la hotel , fara ea treci ca gasca prin apa ; istoria clipei prezente , cum arata ea acum cu hoardele de turisti diseminati pe strazile Romei , vine dintr- un trecut adanc si ascuns consumatorului comun de divertisment ; asta e majoritatea , cauta placerea si relaxarea , se inregimenteaza intr- un prezent continuu , am fugit de acasa sa ne distram , reflectia dauneaza , la ce ne- ar folosi? Vrem spectacol , fotografiem ce ne place , stam la o terasa la un espresso pentru ca nu numai Colosseumul este un brand al Italiei , sau Bazilica San Pietro , ci si aceasta cescuta cu peretii grosi , in forma de de trunchi de con cu baza mare in sus plina pe jumatate in cel mai fericit caz , cu aromele celei mai bune cafele din lume. Pentru unii turisti care arunca mucurile de tigari pe jos , valoarea unei pizze cu anchois si ulei de masline este superioara frescelor lui Fra Angelico in fata carora gurmandul exclama : Ei , si ? Ce-i cu asta !
Fiecare cu mama lui , unul vrea o salata rece , crocanta si mediteraneana , unica im felul ei , altul ar vrea sa- l vada pe Papa la fereastra Vaticanului ; e bine totusi ca suntem diferiti , altfel ne- am plictisi .
Si pentru ca veni vorba despre papi ; anul 312 Constantin cel Mare acorda libertatea de cult a crestinilor ; de- a lungul timpului , aproape 2000 de ani au exista 266 de papi si 78 de antipapi ( cu sediul in afara Italiei ) ; cel dintai papa a fost considerat Sfantul Petru , martirizat de Nero ; 78 de papi si, surprinzator , 2 antipapi au fost canonizati – ah! cum se schimba istoria! ; 77 de papi au fost romani , 100 italieni , 14 francezi , 11 greci , 7 germani, 6 sirieni , 3 sicilieni , 2 sarzi , 2 spanioli , 2 africani si cate unul englez , olandez , portughez , si polonez ; 12 papi au fost calugari mendicanti ( Mendicitate – cersetorie . Din fr. mendicite’ , lat. mendicitas , – atis . DEX ) , doi mireni si unul eremit ( pustnic , sihastru , schimnic , DEX ) ; 4 papi au abdicat , 5 au fost intemnitati , 4 au fost omorati , unul asasinat si unul detronat .
Atata cat exista , civilizatia europeana datoreaza totul Romei si buna masura crestinitatii : chiar si aceasta minunata inghetata de lamaie cu care ma racoresc pe Via Quatro Fontane in dimineata de 6 iulie 2007.
Ovidiu GENARU