Şocant! Britney Spears, lesbiană?!

Se pare că noaptea petrecută topless în piscină la terminarea filmărilor pentru un videoclip o va urmări vreme bună pe Briney Spears. Publicarea fotografiilor cu diva îmbrăţişându-se pasional cu Matt Encinias nu a însemnat finalul poveştii. Recent, despre interpretă au apărut veştile că în seara respectivă s-a bucurat mai degrabă de prezenţa unei femei.

britney-spears1.jpgFără sutien şi puţin cam ameţită de la cocktail-urile cu alcool, mama a doi băieţi nu şi-a putut desprinde mâinile de pe fosta sa asistentă, Shannon Funk, în timp ce se răcoreau în piscină. Luată de val, Shannon a mângâiat-o gentil pe sâni pe fosta prinţesă a popului şi a pipăit-o pe tot corpul, a aflat Daily Star. „Deşi piscina era închisă, unii oameni tot le-au văzut. Britney a părut mai interesată de aceea fată de cât a fost de orice bărbat vreodată”, a povestit o sursă.

Ceva mai târziu cele două „îndrăgostite” au invitat alături de ele şi doi bărbaţi şi au petrecut până în jurul orei patru dimineaţa. „Britney s-a purtat lasciv şi cu băieţii, dar nu a fost nimic în comparaţie cu ceea ce a făcut cu Shannon. A părut foarte dornică. Shannon i-a fost o bună prietenă lui Brit mai ales în momentele dificile. Era evident că sunt apropiate, dar nimeni nu a ştiut cât de apropiate sunt în realitate”, a comentat o sursă.

Potrivit spuselor apropiaţilor, petrecerea din piscină nu a fost primul eveniment la care diva şi fosta sa asistentă personală şi-au dovedit sentimentele. În urmă cu doar o lună, cele două au fost surprinse sărutându-se şi îmbrăţişându-se pe stradă. Sub pretextul că din cauza lui Shannon o ia razna, interpreta a decis să o concedieze. Se pare că şi în spatele eşecului de la pictorialul pentru revista OK! tot iubăreaţa asistentă a fost. Pentru că Shannon i-a distras atenţia, Spears a finalizat întâlnirea prin distrugerea unei rochii foarte scumpe.

Apropiaţii divei au dezvăluit şi faptul că, deşi a fost acompaniată în camera de hotel de Matt Encinias, solista a finalizat petrecerea de la piscină alături de Funk.. „El a pretins că s-a culcat cu Britney. În realitate, Shannon a finalizat în pat cu ea”, a povestit o sursă. Săruturile cu fosta asistentă nu au fost însă o noutate pentru vedeta care, potrivit spuselor apropiaţilor, s-a sărutat pasional cu o fată când avea doar 16 ani. „Nu îi pasă dacă este vorba despre o femeie sau un bărbat…atâta timp cât arată bine”.

Adauga un comentariu

*