BVB a lansat piaţa derivatelor

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a lansat vineri, la 12 ani de la primele tranzacţii cu acţiuni, instrumentele financiare derivate, primul produs tranzacţionat fiind contractul la termen pe indicele BET.

Indicele BET reflectă evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni la BVB, iar contractele la termen au, pentru moment scadenţele în septembrie 2007, decembrie 2007, martie 2008 şi iunie 2008.

Cu acest prilej, sesiunea de tranzacţionare la BVB a fost deschisă de preşedintele Federaţiei Burselor Europene Jukka Ruuska. Acesta a subliniat oportunităţile pe care le crează noua piaţă şi a afirmat că lansarea derivatelor la BVB va duce la accelerarea dezvoltării pieţei de capital din România.

VicepreÅŸedintele BVB, Dan Paul a precizat că Bursa are deja în vedere noi produse derivate, iar următorul instrument tranzacÅ£ionat va fi contractul la termen pe indicele BET – FI, aprobat deja de Consiliul de AdministraÅ£ie al BVB.

Documentaţia a fost transmisă deja Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) şi, potrivit vice-preşedintelui Comisiei, Paul Miclăuş, ar putea fi aprobată într-o săptămână, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile legale.

Cu siguranţă, contractul al termen pe indicele BET-FI va fi tranzacţionat la BVB până la sfârşitul acestui an, a mai spus reprezentantul CNVM.

BVB intenţionează să mai lanseze şi derivate pe acţiuni, intrând astfel în concurenţă cu Bursa din Sibiu (BMFMS).ROMPRES

Adauga un comentariu

*