Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău împreună cu ofiţerii delegaţi din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Biroul Anticorupţie pentru judeţul Bacău, a identificat şi reţinut pe agenţii de poliţie Ciprian C şi Ionuţ. R. care au pretins şi primit un telefon mobil, în schimbul căruia nu i-au întocmit unui contravenient documentele legale de sancţionare pentru depăşirea vitezei legale şi i-au restituit toate documentele, inclusiv permisul de conducere.
Arhive pentru septembrie 2007
Patru români arestaţi la Madrid pentru răpirea a două adolescente
Patru români au fost arestaţi de poliţia din Madrid, pentru implicare în răpirea a două surori, tot românce, în oraşul britanic Manchester.
Indemnizaţii mai mari pentru mamele cu salarii mari
Mamele cu salarii mari ar putea primi mai mulţi bani de la stat pentru creşterea copilului. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a hotărat instituirea unui sistem mixt: până la un anumit salariu să se dea o indemnizaţie fixă, iar cele care câştigă mai mult să beneficieze de un procent sau de altă sumă.
Banii necheltuiţi pentru şcoli vor fi redistribuiţi
Şcolile din localităţi cu primari incompetenţi vor rămane fără bani. Ministrul educaţiei Cristian Adomniţei a decis ca va redistribui sumele necheltuite pentru modernizarea şcolilor. Banii vor fi daţi inspectoratelor şcolare judeţene, nu primăriilor, pentru a demara procedurile necesare începerii unor noi lucrări.
Peste 200 de jandarmi vor asigura securitatea meciului UTA-Steaua
Peste 200 de jandarmi din Arad şi Timişoara vor asigura, sâmbătă, desfăşurarea în condiţii de maximă securitate a meciului de fotbal dintre echipele UTA Arad şi Steaua Bucureşti, informează corespondentul AMOS News.
Preţul gazelor naturale creste cu 3,7 la sută, de la 1 octombrie
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat majorarea, cu 3,7 la sută, a preţurilor finale pentru gazele naturale ce sunt furnizate în regim reglementat, începând cu 1 octombrie 2007, informează ANRE.
Creditul neguvernamental va creşte în continuare
Creditul neguvernamental, situat în prezent la 27 la sută din PIB, va creşte în continuare şi ar putea ajunge în 2014 la 50 la sută din PIB, respectiv media actuală a statelor din Europa Centrală şi de Est, a declarat vineri, la deschiderea CreditExpo 2007, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României /BNR/.
Tenis – Cupa Davis: Japonia – România 1-1, după prima zi
Echipele de tenis ale Japoniei şi României se află la egalitate, 1-1, după prima zi a întâlnirii de Cupa Davis, la Osaka, baraj pentru Grupa Mondială, după ce Andrei Pavel l-a învins vineri pe Go Soeda în patru seturi, cu 6-3, 6-7 (7), 7-5, 6-3.
O sosie şi-a petrecut 21 de luni în închisoare în locul persoanei condamnate
După ce şi-a petrecut 21 de luni în închisoare, un italian condamnat pentru un jaf armat la o bancă a fost eliberat de la un penitenciar din Sicilia după ce s-a descoperit că este nevinovat dar prezintă o asemănare fizică izbitoare cu adevăratul atacator, informează AFP recepţionată de Rompres.
Curtea Supremă din Chile a autorizat extrădarea lui Fujimori
Curtea Supremă din Chile a autorizat vineri extrădarea fostului preşedinte peruan Alberto Fujimori în propria ţară, unde este acuzat de corupţie şi încălcări ale drepturilor omului, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Mattel îşi cere scuze Chinei
Cel mai mare producător de jucării de pe plan mondial, Mattel Inc, ÅŸi-a cerut scuze, vineri, pentru că a afectat reputaÅ£ia Chinei, după recentele retrageri masive de jucării ”made in China”, relatează Reuters.
Liberalii ar putea intra în „opoziÅ£ie totală”
Liberalii vor intra în opoziţie dacă moţiunea de cenzură a social-democraţilor va fi adoptată în Parlament, a declarat vineri, la Constanţa, vicepreşedintele PNL Puiu Haşotti.
Comentarii recente