Purtătorul de cuvânt al MAE, Ilie Bănică, a declarat pentru MEDIAFAX, după ce Parlamentul European a invitat România să anuleze acordul bilateral de imunitate cu SUA, că partea română nu a ratificat actul, iar acesta nu este în vigoare şi nu sunt îndeplinite, astfel, condiţiile pentru a fi anulat. Citeste: mai mult
Arhive pentru mai 2008
Comisia de Apel a respins memoriul formaţiei FC Craiova
Comisia de Apel a respins, joi, memoriul formaţiei FC Craiova în privinţa deciziei Comisiei de Disciplină a FRF de a exclude gruparea din Bănie din semifinalele play-off-ului Ligii I la futsal şi a acorda victoria cu 3-0 formaţiei CIP Deva, după ce jucătorii s-au retras de pe teren în primul meci. Citeste: mai mult
Dolarul se menţine în scădere, afectat de preţul record al ţiţeiului şi cotaţia redusă a acţiunilor
Dolarul s-a menţinut, vineri, pe un trend descendent, faţă de euro şi un coş de valute, afectat de cotaţia ridicată a petrolului şi evoluţia negativă a pieţelor de capital, transmite Reuters. Citeste: mai mult
Bellu i-a felicitat pe sportivii de la gimnastică aerobică
Sportivii din lotul naţional de gimnastică aerobică al României au fost primiţi, vineri, de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Octavian Bellu şi felicitaţi pentru cele cinci medalii (două de aur, două de argint şi una de bronz) cucerite la Campionatele Mondiale de la Ulm (Germania). Citeste: mai mult
Diaconescu: Atacul lui Nicolai referitor la alianţa PSD-PDL este abject
Candidatul PSD la funcţia de primar general al Bucureştiului, Cristian Diaconescu, a declarat, vineri, la Realitatea TV, că atacul vicepreşedintelui PNL Norica Nicolai, la adresa sa, după ce în presă au apărut unele fotografii alături de Vasile Blaga, este unul abject. Citeste: mai mult
Tăriceanu nu se teme de criza economică globală şi nici de devalorizarea dolarului
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, că nu se teme de criza care afectază pieţe financiare din SUA şi Europa, şi nici de devalorizarea dolarului, dar este preocupat, printre altele, de infrastructura de transport şi comunicaţie neadecvată ritmului de creştere economică a României. Citeste: mai mult >>>
Preţul petrolului a depăşit vineri pentru prima dată nivelul de 125 dolari pe baril
Preţul petrolului a depăşit vineri pentru prima dată nivelul de 125 de dolari pe baril, în contextul în care tendinţa ascendentă a cotaţiilor şi contractelor futures cu combustibil pentru încălzire au determinat fondurile de investiţii să facă plasamente pe această piaţă. Citeste: mai mult
Donadoni s-a hotărât în privinţa celor 23 de jucători pentru Euro-2008
Agenţia Calciomercato, citând cotidianul Corriere dello Sport, scrie că selecţionerul echipei naţionale a Italiei, Roberto Donadoni, s-a hotărât în privinţa celor 23 de jucători pe care îi va convoca pentru Campionatul European din Elveţia şi Austria, din perioada 7-29 iunie. Citeste: mai mult
Gloria Buzău, Poli Iaşi şi Oţelul Galaţi riscă retrogradarea
Grupările Gloria Buzău, Poli Iaşi şi Oţelul Galaţi riscă retrogradarea în liga secundă deoarece nu au respectat termenul limită de îndeplinire a criteriului financiar pentru obţinerea licenţei de club profesionist, au declarat pentru MEDIAFAX surse federale. Citeste: mai mult >>>
Geoană a cerut demisia lui Adomniţei din postul de ministru al Educaţiei
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a cerut demisia ministrului Educaţiei, Cristian Adomniţei, pe motiv că, potrivit unui raport al Comisiei Europene, România se plasează pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte performanţa în educaţie. Citeste: mai mult
Producţia industrială în Europa de Est a încetinit semnificativ în luna martie
Producţia industrială în estul Europei a încetinit mult în luna martie, parţial din cauza nivelului mai redus al cererii din partea zonei euro, iar analiştii susţin că principalul motiv a fost reprezentat de sărbătorile de Paşte şi rămân optimişti în privinţa evoluţiei viitoare. Citeste: mai mult
„Inca nu am scapat!”
Cristi Popovici era multumit de cele trei puncte, dar avertiza ca jucatorii sai trebuie sa fie concentrati asupra meciurilor care au mai ramas de disputat din actuala editie de campionat. "Am luat trei puncte importante la Dinamo II, dupa o partida in care am marcat atunci cand trebuia. Am deschis primii scorul si apoi am […]
Comentarii recente