S-a mai dus un cuplu model! Familia Dichiseanu se destramă

familia dichiseanuMultă vreme, cuplul format din actorul Ion Dichiseanu şi solista Simona Florescu a fost considerat un exemplu de trăinicie a unei familii, în ciuda diferenţei de vârstă dintre cei doi soţi. Iar în acest caz, cele mai bine de trei decenii care îi despărţeau păreau chiar să le cimenteze dragostea. Dar nimic nu este veşnic, iar aparenţele de multe ori înşală. Acum, familia Dichiseanu se destramă. Simona este cea care a decis să îşi părăsească soţul şi să îşi trăiască viaţa ca femeie liberă.

Soţia actorului a confirmat pentru Cancan că a vorbit cu un avocat să îi redacteze cererea de divorţ. Dar acţiunea va fi introdusă după 4 octombrie, când fiica celor doi, Ioana, se mărită cu logodnicul ei grec. „Vrem ca Ioana să nu sufere şi să fim alături de ea, să nu-i umbrim bucuria”, a spus grijulia mamă. „Eram hotărâtă de mai multă vreme să divorţez, dar am amânat până după nunta Ioanei. Între mine şi soţul meu nu există diferenţe de ieri, de azi, ci de mult. De când ne-am căsătorit am fost ţinută legată de cratiţă şi copil. Ion mi-a cerut să renunţ la cariera mea, la muzică, pentru a avea grija de Ioana. Acum, însă, fiica mea are 21 de ani. A crescut şi se poate descurca singură, aşa că îmi doresc să urc din nou pe scenă, să cânt!”, a subliniat doamna Dichiseanu.

Ea nu s-a sfiit să recunoască faptul că o va ajuta să-şi relanseze cariera cel despre care Cancan a scris că i-ar fi amant, după ce fotografii i-au surprins în ipostaze ce dădeau impresia că există mai mult decât o relaţie profesională. Este drept, de atunci s-a aflat că Joe Librescu ar fi căsătorit în Israel. Iar Simona susţine că este o fire mai veselă şi de aceea gesturile ei dau impresia, uneori, că ar fi cele ale unei femei îndrăgostite.

Însă cu sau fără Joe, solista pretinde că divorţul este inevitabil. Cam la fel făcea şi acum doi ani, la precedenta criză din familia Dichiseanu. Atunci, ea declara: „Am fost dispusă să-i ofer copilul pe care şi-l dorea şi de aceea m-a luat de nevastă. Ştiu că nu m-a iubit”. Acum, se pare că povestea de dragoste cu greu cârpită la momentul respectiv scârţâie din toate încheieturile. Dar aşa este în viaţă, ca în croitorie. După primul petic, ţesătura se destramă mult mai uşor. Iar basmele cu dragostea care nu are graniţe de vârstă îşi pierd credibilitatea. Realitatea este crudă: pe 20 octombrie, când va împlini 75 de ani, Ion Dichiseanu va fi un actor în plin proces de divorţ. Iar Simona Florescu, o femeie de vârsta a doua, dornică să se bucure de viaţă. Şi să se mintă că îşi poate recăpăta tinereţea pierdută.
www.antena3.ro

Comentarii

  1. Intre mine si sotul meu este o diferenta foarte mare de varsta, dar nu imi permit sa il insel pentru ca l-am luat din iubire si il; iubesc foarte mult, a ajuns sa fie universul meu si fara el sa nu pot sa imi continui viata………..
    Dansa daca a inceput o relatie cu un barbat mai mare decat ea, ar fi trebuit sa respecte alegerea pe care a facut-o o data , si sunt sigura ca atunci i-a convenit.

  2. maria volos a zis:

    pacat de acest mare domn care a avut o soarta asa de cruda,nu a meritat pentru ca o data a fost un domn foarte prezentabil cum putini ar putea sa i se asemene iar doamna lui la tirit intr-un noroi de unde nu va mai iesi niciodata.A ramas la batrinete singur nu stiu daca ioana o sa-i fie alaturi oricum este tatal ei.Merita sa-i fie alaturi macar ea oricum ioana a fost cea care a suferit mai mult la despartirea lor.Pacat pentru ca in ciuda faptului caci ea a fost mai tinara decit domnul Dichiseanu ,a fost alegerea ei cred ca nu a fortat-o nimenea.Si doamna o sa ajunga la virsta d-voastrea si o sa vada ce inseamna atunci ce inseamna sa te retragi de un om mare cu care ai trait si nu vrei sa mergi pina la sfirsit.Multe zile fericite domnule Dichiseanu si sa o lasati pe doamna sa-si gaseasca fericirea de acum in colo.Multa sinatate va doresc.

Adauga un comentariu

*