Daniel Tudor va demisiona, la 1 februarie, din funcţia de director general al Ardaf, urmând ca managementul executiv al companiei să fie asigurat de cei doi directori generali adjuncţi, Adina Băcioiu şi Dan Bordeanu, a anunţat luni asigurătorul. Citeste: mai mult
Arhive pentru ianuarie 2009
România rămâne una dintre cele mai active pieţe farmaceutice din regiune
România continuă să fie una dintre cele mai active pieţe farmaceutice şi de îngrijire a sănătăţii din Europa Centrală şi de Est şi va înregistra, până în 2012, un ritm de creştere de două cifre, potrivit unui raportul al companiei de cercetare a pieţei Research and Markets. Citeste: mai mult
Tăriceanu: Bogdan Olteanu a fost desemnat purtător de cuvânt al PNL
Preşedintele PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, la finalul BPC, că liberalii au decis să desemneze un purtător de cuvânt şi un departament corespunzător în contextul organizării formaţiunii ca principală forţă a opoziţiei, anunţând că pentru acest post a fost desemnat Bogdan Olteanu. Citeste: mai mult
Situaţia lui Dusan Uhrin va fi rezolvată curând
Secretarul general al LFP, Valentin Alexandru, este convins că situaţia tehnicianului ceh Dusan Uhrin, care a devenit consilier tehnic la gruparea CFR Cluj după ce a antrenat formaţia FC Timişoara, va fi rezolvată într-un timp scurt de Şcoala Federală de antrenori. Citeste: mai mult
Băsescu: În 7 zile vom trimite CE o propunere de modificare a legii achiziţiilor publice
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni, la Bruxelles, la finalul întâlnirii cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barosso, că în următoarele 7 zile, România va trimite Comisiei o propunere de modificare a legii achiziţiilor publice, pentru eficientizarea accesării fondurilor UE. Citeste: mai mult
Pădureanu: Pe mine nu mă afectează criza
Preşedintele clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a declarat, luni, după şedinţa Adunării Generale a LPF, că se simte în criză economică de 45 de ani, de când conduce clubul bistriţean dar a scos-o întodeauna la liman. Citeste: mai mult
Mai mulţi lideri ai PSD îl creditează pe Dragnea drept succesor al lui Oprea – surse
Mai mulţi lideri ai PSD îl creditează pe coordonatorul politic al miniştrilor PSD, Liviu Dragnea, drept succesor al lui Gabriel Oprea în fruntea Ministerului Administraţiei şi Internelor, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din partid. Citeste: mai mult
Udrea: Ministerul Turismului primeşte de la buget cât au alte ministere bani „de buzunar”
Ministerul Turismului primeşte de la buget fonduri reduse, similare, probabil, cu banii „de buzunar” ai altor instituţii, a declarat, luni, ministrul de resort, Elena Udrea. Citeste: mai mult
Sichitiu: Iniţiativa de întrerupere a contractului îi aparţine lui Peseiro
Directorul general Grigore Sichitiu a declarat, luni, că iniţiativa de întrerupere a contractului cu FC Rapid îi aparţine lui Jose Peseiro şi a spus că s-a înţeles cu antrenorul portughez pentru o păsuire de 24 de ore în privinţa reclamaţiei pe care acesta vrea să o facă la FIFA. Citeste: mai mult
Peseiro: Am vorbit cu jucătorii şi le-am urat mult noroc în continuare
Antrenorul Jose Peseiro a revenit, luni seară, la baza Pro Rapid şi a spus, la plecare, că a discutat cu jucătorii echipei Rapid, cărora le-a urat mult succes în continuare şi le-a spus că pleacă deoarece nu a fost plătit. Citeste: mai mult
V. Alexandru: 2-3 cluburi nu întrunesc condiţiile necesare licenţierii
Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal Valentin Alexandru a declarat, la sfârşitul Adunării Generale a LPF, că două sau trei cluburi din Liga I nu întrunesc încă condiţiile necesare licenţierii. Citeste: mai mult >>>
In formula redusa
La doar o ora dupa ce rivalii lor de la FCM au terminat antrenamentul de debut in 2009, fotbalistii de la Stiinta s-au dezmortit si ei pe pista Stadionului Municipal. Noroc ca jucatorii se stiau din campionat, altminteri nimic nu s-ar fi schimbat fata de situatia din urma cu sase luni. Formatia a fost adunata […]
Comentarii recente