Becali, red herring

Revin la „afacerea Becali” in urma careia patronul Stelei a fost retinut de politie. Exista mai multe argumente care pledeaza in favoarea dezaprobarii si suspectarii modului in care acesta a fost arestat. Totodata, ele intaresc ipoteza potrivit careia spectacolul jalnic, aproape melodramatic, pus in scena de politisti este o incercare, grosolana e drept, de abatere a opiniei publice de la subiecte mai importante aflate la ordinea zilei in trecutul recent. Becali a fost saltat asa cum odinioara au fost saltati Sechelariu si Iacobov. Cu tiribomba mediatica, flashuri si fanfara DNA, arestarile celor doi au lasat românului impresia ca in tara se face dreptate. Adica, in tara româneasca Basescu, si numai el, poate si trebuie sa faca dreptate. Abia dupa ani buni si dupa ce anchetele judiciare au ajuns sa mutileze imaginea publica a celor doi am ajuns sa aflam ca totul era, de fapt, un imens balon judiciar de sapun, menit sa ostoiasca setea de sânge „baronial” a marinarului. Cu Becali, filmul se repeta, intr-un fel anume. Omul e sculat din somn si insfacat de politie pentru o fapta nesustinuta de o plângere prealabila. Politia a facut in acest caz ce nu a facut niciodata pâna la acest caz: s-a autosesizat din oficiu. Ulterior, datorita subtirimii aparatului probator, anchetatorii lasa sa se scurga in presa informatii conform carora cazul, si implicit arestarea magnatului, sunt sustinute de – vezi Doamne – mai multe inregistrari telefonice care-l incrimineaza pe facatorul de biserici. Pe cale de consecinta, patronul Stelei ar fi dirijatorul din umbra al presupusei actiuni de sechestrare de persoane, desfasurata cu mai bine de doua luni in urma. Anchetatorii ancheteaza retroactiv, iar la modul in care serviciile ii inregistreaza pe români, nu va trece mult pâna când nici basini nu vom mai putea da in propriile case. Ele ar putea fi folosite impotriva noastra, intr-o posibila ancheta viitoare. Nu-l plâng pe Becali pentru ca am credinta ca mediul din care provine e unul in care sechestrarea de persoane e o obisnuinta, adica un fapt divers. Media au nevoie, pe de alta parte, ca apetitul lor sa fie „satulit” cu asemenea lovituri de rating. Ele fac astfel jocul celor care se joaca cu opinia publica si profita de naivitatile ei salutare si recurente. Englezii, ceva mai plastici decât noi, au o expresie pentru asa ceva: red herring. In teorie, sintagma desemneaza incercarea cuiva de a schimba sau deturna, premeditat, subiectul unei dezbateri, iar in literatura – bunaoara – chiar inselarea cititorilor prin atragerea lor pe o pista falsa. In practica, red herring ma duce cu gândul la momelile folosite la pescuit. Acestea duc si ne duc, intotdeauna, pe calea gresita. Cea mai indepartata de adevar si cea mai mortala, in definitiv.
Lucian BOGDANEL