Guvernul vrea reducerea personalului din învăţământ sau îngheţarea salariilor

aurel-cornea.jpgGuvernul a stabilit reducerea numărului de personal din învăţământ cu 20.000 de persoane sau îngheţarea salariilor, măsură care nu a fost acceptată de reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, a afirmat, luni, Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicale Liberale din Învăţământ (FSLI).

„S-a stabilit de Guvern să se facă o reducere în învăţământ de 20.000 de persoane sau să se îngheţe salariile. Eventual să se ajungă la un melanj între cele două. Nu vom accepta această curbă de sacrificiu, rămânem în divergenţe şi suspendăm negocierile”, a spus Cornea.

Cornea a explicat că autorităţile vor să reducă bugetul din educaţie cu 811 milioane lei, prin rectificare bugetară.

Rectificarea bugetară care va fi efectuată de Guvern în perioada imediat următoare va reduce bugetele tuturor ministerelor, cele mai mari sume fiind tăiate de la Agricultură, Apărare, Administraţie şi Interne şi Educaţie, singurul minister care va primi fonduri suplimentare fiind cel al Muncii. Reduceri semnificative de fonduri vor fi operate pentru Ministerele Educaţiei (un minus de 676 milioane lei) şi Administraţiei şi Internelor (-427 milioane lei), potrivit unor surse ministeriale.

Veniturile estimate pentru 2009 la bugetul de stat vor fi diminuate cu 12,073 miliarde lei, iar cheltuielile vor fi reduse cu 1,82 miliarde lei, prin rectificarea bugetară care va fi efectuată de Guvern în perioada imediat următoare.

La nivelul bugetului general consolidat, reducerea de cheltuieli se cifrează la 2,58 miliarde lei.

Guvernul a anunţat după acordul convenit cu Fondul Monetar Internaţional că bugetul pentru 2009 va fi rectificat în perioada imediat următoare, pe un deficit de 4,6% din PIB, faţă de 2% stabilit în programul iniţial, în condiţiile unei ajustări în jos a PIB estimat pentru acest an de la 579 miliarde lei la 531 miliarde lei.
sursa: mediafax

Adauga un comentariu

*