Bărbatul care a luat ostatice câteva zeci de persoane la Binghamton, în nord-estul statului New York, ucigând cel puţin 12 dintre ele, potrivit guvernatorului statului, a fost găsit mort în clădire şi toţi ostaticii au fost eliberaţi, a anunţat presa locală. În jurul orei locale 15.00 (22.00 ora României), respectiv după cinci ore de la […]
Arhive pentru aprilie 2009
Terenurile s-au ieftinit cu până la 70% faţă de 2007-2008
Preţurile terenurilor din Bucureşti au înregistrat anual creşteri cuprinse între 50 şi 400%, în funcţie de facilităţile oferite de zona respectivă, cât şi de potenţialul de dezvoltare, zona de nord fiind preferata investitorilor. Citeste: mai mult
Patru gimnaşti români calificaţi în finale la CE de la Milano
Gimnaştii Flavius Koczi, Marius Berbecar, Daniel Popescu şi Cosmin Popescu s-au calificat, vineri, în trei finale şi în cea la individual-compus, la Campionatele Europene de la Milano. Citeste: mai mult >>>
Mallurile nu ţin cont de criza economică
Majoritatea retailerilor nu renunţă la planurile de extindere şi speră să ocupe acum cele mai bune spaţii la cele mai mici preţuri. Citeste: mai mult
Ion Marin: M-am oferit să mă dau la o parte
Tehnicianul Ion Marin a declarat, după înfrângerea, cu scorul de 3-0, din meciul de pe teren propriu cu Poli Iaşi, că s-a oferit să renunţe la funcţie şi a precizat că o decizie a conducerii clubului Farul Constanţa în acest sens va fi anunţată sâmbătă. Citeste: mai mult
Irinel Columbeanu: Preţurile au fost umflate din cauza investitorilor străini
Omul de afaceri Irinel Columbeanu recunoaşte că a şi pierdut, dar a şi câştigat din criza imobiliară, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru IMOPEDIA.ro. Citeste: mai mult
Paszkany, „cetăţeanul“ care i-a scris lui Băsescu, a donat PD-L-ului 238.000 de euro
Arpad Paszkany, patronul CFR Cluj, a donat un milion de lei pentru campania electorală a PD-L din 2008. Donaţiile s-au efectuat prin intermediul a 6 firme pe care Paszkany le controlează direct sau prin interpuşi. Citeste: mai mult
Nemtii se simt cu musca pe caciula: EON o da la pace cu autoritatile bacauane
O delegatie a furnizorului de electricitate s-a intâlnit ieri cu sefii administratiei bacauane pentru a discuta pe marginea problemelor aparute la distribuirea curentului electric catre consumatorii din judet. Cele doua parti au convenit un calendar cu intâlniri regulate, nemtii recunoscând tacit ca au gestionat defectuos la nivel de comunicare problemele ivite in mai multe localitati […]
Clinica universitara la Bacau
Conferinta Nationala de Chirurgie Pediatrica (2-4 aprilie) are tema „Abdomenul acut la copil”. Sectia de Chirurgie Pediatrica Bacau este prima unitate de acest tip infiintata in tara noastra. Complexul Green Park din Parcul Cancicov al municipiului Bacau gazduieste in aceste zile un eveniment medical de marca – prima Conferinta Nationala de Chirurgie Pediatrica, pe tema […]
Jandarmii au primit un cadou de ziua lor: Pe primul loc in topul preferintelor bacauanilor!
Aniversarea Zilei Jandarmeriei Române a prilejuit organizarea unei festifvitati pe platoul din curtea Inspectoratului Judetean de Jandarmi, la care, dupa multi ani, au participat si reprezentantii autoritatilor judetene. Au fost de fata presedintele Consiliului Judetean, Dragos Benea, si prefectul judetului, Dorian Pocovnicu, semn al pretuirii activitatilor desfasurate de aceasta institutie. Ceremonialul a fost cel clasic, […]
Excursiile spontane, mai ieftine
Turiştii care aleg vacanţele de Paşte cu destinaţii operate prin curse charter beneficiază de reduceri de până la 50% faţă de preţurile stabilite iniţial. Pachetele turstice achiziţionate pe ultima sută de metri pot fi mai ieftine decât cele cumpărate cu mai mult timp înainte. Turistul riscă însă să nu mai găsească locuri acolo unde doreşte, […]
Zi plina la Centrul International de Cultura si Arte „George Apostu”
I-am informat pe cititorii nostri ca la Centrul International de Cultura si Arte „George Apostu” Bacau se desfasoara in perioada 2 – 5 aprilie 2009, evenimentul cultural „ArtistNe(s)t – rezidenta artistica – un model de dezvoltare culturala”, eveniment organizat de United Experts si Centrul de Cultura „George Apostu” si finantat de Programul Cultural Elvetian, derulat […]
Comentarii recente