Sportiva română Roxana Cocoş a câştigat, duminică, medalia de bronz la Campionatele Europene de haltere, care se desfăşoară la Bucureşti. Citeste: mai mult
Arhive pentru aprilie 2009
Stoica: Ne-am îndeplinit obiectivul
Preşedintele FR Gimnastică, Adrian Stoica, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că sportivii români şi-au îndeplinit obiectivul la Campionatele Europene de la Milano, însă apreciază că acest concurs a venit prea devreme după Jocurile Olimpice de la Beijing. Citeste: mai mult
Oţelul Galaţi – Universitatea Craiova, scor 0-2
Forrmaţia Universitatea Craiova s-a impus, duminică, în deplasare, în faţa echipei Oţelul Galaţi, cu scorul de 2-0 (2-0), într-o partidă contând pentru etapa a XXII-a a Ligii I, reuşind a treia victorie consecutivă în ultimele runde. Citeste: mai mult
Băsescu: A început o nouă eră în relaţiile dintre UE şi SUA
Şeful statului a declarat, duminică, la Praga, că a început o nouă eră în relaţiile UE – SUA şi că se dovedeşte că abordarea corectă a fost cea a statului român, de a realiza un parteneriat strategic cu Statele Unite, şi nu cea a analiştilor care spuneau că trebuie să alegem între UE şi SUA. […]
Oţelul Galaţi – Universitatea Craiova, scor 2-0
Forrmaţia Universitatea Craiova s-a impus, duminică, în deplasare, în faţa echipei Oţelul Galaţi, cu scorul de 2-0 (2-0), într-o partidă contând pentru etapa a XXII-a a Ligii I, reuşind a treia victorie consecutivă în ultimele runde. Citeste: mai mult
Guvernul vrea să evite comportamentul free rider al firmelor
Introducerea impozitului forfetar este necesară, deoarece peste o treime din numărul societăţilor înregistrate declară pierderi, în condiţiile unei cifre de afaceri ridicate, iar statul nu trebuie să permită firmelor un comportament de tip „free rider”, în care acestea obţin un beneficiu fără plată. Citeste: mai mult
Veniturile bugetului consolidat scad cu 18,8 miliarde lei, cheltuielile sunt tăiate cu 6,2 mld. lei
Veniturile estimate la bugetul general consolidat vor fi diminuate cu 18,83 miliarde lei, iar cheltuielile vor fi reduse cu 6,28 miliarde lei, prin rectificarea bugetului de stat şi introducerea unor noi măsuri financiar-bugetare, conform unui document guvernamental obţinut de MEDIAFAX. Citeste: mai mult
Puteri sporite pentru BNR şi administratorul special la lichidarea băncilor – surse
BNR va avea o implicare mai mare în iniţierea procedurilor de insolvenţă şi lichidare, chiar voluntară, la bănci, iar administratorul special va primi puteri sporite în cazul instituţiilor care intră în stare de insolvenţă, după ce legea va fi modificată la solicitarea FMI. Citeste: mai mult
Antonescu: Băsescu nu a câştigat nici măcar un centimetru în lupta anticorupţie
Liderul PNL, Crin Antonescu, afirmă că preşedintele Traian Băsescu nu a câştigat niciun centimetru în lupta anticorupţie, susţinând că era şi greu să facă asta, având în vedere cazurile legate de domnia sa, precum Casa Mihăileanu, care arată că acesta „se prevalează de mecanismele corupţiei”. Citeste: mai mult
Flavius Koczi, medalie de argint la CE de la Milano
Gimnastul Flavius Koczi a câştigat medalia de argint duminică, în finala de la sărituri, cu nota 16.312, la Campionatele Europene de la Milano, aducând prima clasare pe podium delegaţiei României. Citeste: mai mult >>>
Comentarii recente