Arhive pentru mai 2009

Geoană: FMI publică zilele următoare acordul cu România, nu ştiu de ce nu se publică şi la Bucureşti

Preşedintele Senatului, liderul PSD Mircea Geoană, a declarat, miercuri, într-o dezbatere organizată la Tulcea, că FMI va publica, la Washington, în următoarele zile, textul integral al acordului cu România, el susţinând că nu ştie de ce acesta nu este făcut public în România. Citeste: mai mult >>>

Morega: DNA să verifice fondurile folosite de clubul de fotbal Pandurii Târgu Jiu

Deputatul PNL Dan Ilie Morega a declarat, miercuri, că solicită public DNA să verifice fondurile folosite de clubul de fotbal Pandurii Târgu Jiu, acesta pronunţându-se pentru încetarea finanţării echipei cu bani care provin de la bugetul de stat sau de la societăţile de stat din minerit şi energie. Citeste: mai mult

Obiectul de activitate al Fondului de Garantare a Creditelor a fost extins pentru „Prima Casă”

Obiectul de activitate al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM a fost extins de Guvern prin ordonanţă de urgenţă, astfel încât să poată garanta inclusiv creditele ipotecare ale băncilor, pentru programul „Prima Casă”, a anunţat premierul Emil Boc. Citeste: mai mult

Combinatele chimice şi producătorii de energie vor primi doar gaze din producţia internă

Combinatele chimice şi producătorii de energie electrică şi termică vor primi, în perioada 1 mai-30 septembrie, doar gaze din producţia internă, mai ieftine decât cele importate, pentru a rezista efectelor crizei economice şi pentru a evita disponibilizarea a 9.000 de salariaţi. Citeste: mai mult

Orban: În România există riscul foametei

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că starea agriculturii în momentul de faţă este „dramatic㔺i că există riscul unei crize alimentare, „al foametei”. Citeste: mai mult

Dobânzile la depozite vor continua să scadă

Trendul de scădere a dobânzilor la depozite va continua în perioada următoare, ca urmare a presiunii autorităţilor, prin eliberarea de bani în piaţă, crescând lichidităţile, dar şi pentru a putea diminua nivelul dobânzilor la credite, a declarat directorul de vânzări al OTP Bank, Gabriel Creţu. Citeste: mai mult

Băsescu: Le-am spus democrat-liberalilor că o candidatură a mea nu trebuie alimentată de PDL

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că, la discuţiile cu parlamentarii PDL, a precizat că eventuala sa candidatură nu trebuie alimentată de PDL, catalogând drept dezinformare faptul că un cotidian central a relatat că pe notiţele sale pregătite pentru întâlnire scria contrariul. Citeste: mai mult >>>

Mititelu: Bomba campionatului va fi să bată Steaua la Urziceni

Patronul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, că „bomba” campionatului ar fi ca echipa Steaua să învingă, în ultima etapă a campionatului, pe Unirea Urziceni. Citeste: mai mult

PNG-CD şi PRM ar putea fuziona

George Becali, „mentorul PNG-CD”, a declarat, miercuri, că această formaţiune va face o fuziune cu PRM, în funcţie de scorul ce va fi obţinut la alegerile europarlamentare şi a arătat că, în campania electorală pentru PE, el a contribuit cu 200.000 de euro. Citeste: mai mult

Finala Ligii Campionilor din 2009 valorează 310 milioane de euro

Câştigătoarea actualei ediţii a Ligii Campionilor, care va fi desemnată după meciul FC Barcelona – Manchester United, va câştiga peste 110 milioane de euro, partida respectivă urmând să aducă venituri de până la 310 milioane de euro economiei Europei, conform unui nou studiu comandat de MasterCard. Citeste: mai mult

Băsescu: Mie imi face plăcere, voi continua să merg în ţară

Preşedintele Traian Băsescu a explicat, miercuri, că nu-i va fi niciodată jenă, atunci când este invitat, să poarte un clop sau o bundiţă, precizându-le celor care „se oripilează” de tradiţiile românilor că lui îi fac plăcere şi că va continua să meargă prin ţară. Citeste: mai mult

Guvernul pregăteşte măsuri pentru combaterea secetei

Majorarea bugetului Ministerului Agriculturii cu 100 milioane lei pentru subvenţionarea costurilor de irigare a încă 200.000 hectare, amânarea termenului de plată a contribuţiei utilizatorilor de apă şi acordarea de subvenţii sunt măsuri avute în vedere de autorităţi, pe fondul prognozei de secetă. Citeste: mai mult