Trenul de Noapte, in concert extraordinar la Trattoria della Citta, din Onesti

trenul-de-noapte-in-concert-extraordinar-la-trattoria-della-citta-la-onesti-afis.jpgTrupa Trenul de Noapte, condusa de onesteanul Marcian Petrescu, va sustine un extraordinar concert de blues, la clubul Trattoria della Citta din Onesti, sâmbata, 6 iunie, incepând de la orele 20,00. Concertul face parte din cadrul turneului national pentru promovarea ultimului album al trupei, “Povestile bluesului”, care se deruleaza in mai multe orase din tara si care include piese din genurile blues, rock & roll, country si rythm & blues. Albumul a fost de curând lansat pe piata si a fost realizat in formula Marcian Petrescu (muzicuta, voce, texte, compozitor, liderul trupei), Cyfer (chitara), Robert Ardeleanu (bas) si Petrica Ipatie (baterie). A colaborat, la claviaturi, Adrian Ivascanu, iar noul chitarist al trupei este Mircea Ionita. Inedit este faptul ca noul album contine si piesa “Iubirea ta e ca un cancer”, compusa de Marcian Petrescu, dar interpretata de Sugar Blue, cel mai bun muzicutist de blues din lume al momentului, cel care detine doua premii Grammy si care a cintat alaturi de Rolling Stones, Bob Dylan, Ray Charles, Frank Zappa, Prince si alti interpreti celebri. Din acest motiv, “Povestile bluesului” este o premiera absoluta in România, fiind singurul album românesc de blues pe care apare ca invitat un american de asemenea calibru. Marcian Petrescu este considerat cel mai bun muzicutist de blues al momentului din România, iar Trenul de Noapte este singura trupa de harmonica blues din tara.

Florin TANASE

Adauga un comentariu

*