Bac 2009
Noutati privind sesiunea iunie-iulie

noutati.jpgSesiunea iunie – iulie a examenului de bacalaureat 2009 se desfasoara in perioada 22 iunie – 9 iulie. Dupa cum ne-a informat inspectorul scolar Claudia Merticaru, purtator de cuvânt al Inspectoratului Scolar Judetean, pentru aceasta sesiune, din judetul Bacau, s-au inscris 6124 de candidati, dintre care 5750 sunt din promotia 2009 si 374 de candidati din seriile anterioare, repartizati in 18 centre de examen si 4 subcomisii. Lucrarile candidatilor la probele scrise vor fi evaluate in 5 centre zonale de evaluare.

Desfasurarea probelor orale

Prima proba orala a examenului de bacalaureat din acest an – limba si literatura româna – se va desfasura in zilele de 22 si 23 iunie. Candidatii vor intra in sala de examen in ordinea afisata la centrele de examen, respectându-se ora prevazută de comisie pentru fiecare grupa. Examinarea la probele orale/practice se realizeaza de catre doi profesori de specialitate, membri ai comisiei, in prezenta a cel putin 3 candidati. Fiecare profesor evalueaza raspunsul candidatului de la probele orale/practice cu note întregi de la 1 la 10, în functie de baremul de evaluare, astfel incât diferenta dintre notele celor doi profesori evaluatori sa nu depaseasca 1 punct. Nota finala la proba respectiva se calculeaza ca medie aritmetica cu doua zecimale, fara rotunjire, din notele acordate de catre cei doi examinatori. Probele orale sunt eliminatorii. În vederea sustinerii acestor probe, candidatii vor extrage un singur bilet, insa ei au dreptul si la un al doilea bilet, caz in care nota va fi scazuta cu un punct. Subiectele pentru probele orale au un grad de complexitate care permite tratarea lor integrala in maximum 10 – 15 minute. Un candidat se considera „promovat” la proba orala/practica daca a obtinut minimum nota finala 5 (cinci). Candidatul care a obtinut o nota sub 5 (cinci) sau nu s-a prezentat la o proba orala este declarat „respins”, respectiv „neprezentat” si nu mai participa la probele urmatoare. La probele orale si practice nu se admit contestatii, cu exceptia probei de dicteu melodic si armonic, de la profilul artistic – muzica. Probele orale vor continua în zilele de 23 si 24 iunie cu limba si literatura materna, respectiv 24 si 25 iunie – limba si literatura moderna. Desfasurarea probelor orale are caracter public. Accesul presei se face cu avizul presedintelui comisiei si in prezenta unui membru al comisiei. Reprezentantii mass- media pot realiza inregistrari/fotografii/preluari de imagini in timpul desfasurarii probelor orale, doar cu acceptul persoanelor care apar in materialele respective.

Probele scrise vor incepe vineri, 26 iunie

Prima proba scrisa (limba si literatura româna) va avea loc vineri, 26 iunie. Pe 30 iunie se va desfasura proba obligatorie a profilului – proba scrisa, 1 iulie – proba la alegere din aria curriculara corespunzatoare specializarii (proba scrisa sau practica), 2 iulie – proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare, alta decât cele sustinute anterior (proba scrisa sau practica). Duminica, 5 iulie 2009, se vor afisa rezultatele si, între orele 16.00 – 20.00, vor putea fi depuse eventualele contestatii. Între 7- 8 iulie, va avea loc rezolvarea contestatiilor si, in fine, joi, 9 iulie, vor fi afisate rezultatele finale.
Pentru examenul de bacalaureat, au fost elaborate si publicate pe site-ul http://www.subiecte2009.edu.ro/, modele de subiecte pentru probele orale, iar pentru probele scrise/practice au fost elaborate subiecte la 139 de discipline, la care se adauga subiecte pentru un numar de 131 discipline pentru candidatii care sustin examenul dupa programa din 2007. Dreptul de a sustine bacalaureatul îl au toti elevii care au promovat ultima clasa de liceu, invatamânt liceal de zi, seral sau cu frecventa redusa. Candidatii proveniti din invatamântul de stat au dreptul sa sustina examenul fara taxa, de cel mult doua ori. Presedintele Comisiei judetene de bacalaureat, inspectorul scolar general, prof. ing. Adrian Fuioaga, a tinut sa precizeze: „Examenul de bacalaureat este, pentru absolventii de liceu, modalitatea esentiala de evaluare a nivelului de cultura generala si de specializare, care le permite acestora accesul catre invatamântul superior sau catre piata muncii. Comisia judeteana de bacalaureat a facut toate pregatirile necesare unei cât mai bune desfasurari, in judetul nostru, a examenului de bacalaureat din acest an. Speram ca si rezulktatele, in marea lor majoritate, sa fie bune si foarte bune”. (St.O.)

Comentarii

  1. vai de bietii parinti,mai putin de copii………………..ei viseaza la masini grele ,bani si multe fitze

Adauga un comentariu

*