Prieteni secreti pentru copii cu diabet

lions-tabara-diabet.jpgClubul Lions Moldova Bacau a organizat si anul acesta o tabara speciala pentru ei.
Plimbarea cu telegondola in Piatra Neamt, intâlnirea cu Mihai Traistariu, filmul vizionat la cinematograful 3D, vizita la gradina zoologica, excursiile la manastiri, pregatirea unui spectacol de muzica populara, iata câteva din evenimentele taberei anuale pentru copiii cu diabet – editia 2009 – organizata de Clubul Lions Moldova la Centrul International de Cultura si Arte „George Apostu” Bacau.
Anul acesta, informeaza „Leii” bacauani, tabara destinata micutilor diagnosticati cu diabet are zece beneficiari. „Scopul actiunii este socializarea, noi prieteni, a gasi impreuna solutii pentru ca fiecare sa-si depaseasca limitele”, a explicat noul presedinte Lions Bacau Sorin Brasoveanu. Copiii, a continuat el, au reusit sa se cunoasca mai bine prin activitatea „Timpul fiecaruia la dispozitia tuturor”, si-au impartasit din experientele traite dupa descoperirea bolii, s-au implicat in jocuri si ateliere pentru cresterea competentelor sociale si a capacitatilor de comunicare si si-au facut prieteni secreti – ce vor fi dezvaluiti la sfârsitul taberei.
Efectele benefice ale actiunii „Leilor” transpar si din spusele micilor beneficiari. „Ma simt foarte bine aici, am discutat foarte mult cu colegii si am aflat o multime de lucruri din experienta lor”, a declarat Miruna. „Sunt foarte fericita, inca mai am emotii dupa ce am facut poze la telegondola cu Mihai Traistariu”, a spus Anca. „Primesc in fiecare zi biletele cu mesaje de la prietenul meu secret. Abia astept sa aflu cine e”, a zis Razvan.
Cine sunt „Leii”
Lions Club International e o organizatie internationala cu implicare comunitara prin voluntariat. Fondata in America in 1917, ea a ajuns astazi la circa 1,3 milioane de membri in 200 de tari. In România, „Leii” actioneaza din 1990, numarul lor depasind acum 1200 (in 49 de cluburi). In Bacau, ei sunt organizati in cluburile „Moldova” (infiintat in 1992) si „Sfântul Gheorghe”. Printre activitatile importante ale Clubului Lions Moldova se numara tabara pentru copii si tineri diagnosticati cu diabet, actiunea „Sa redam darul vederii” (consultatii oftalmologice si ochelari gratuit), ajutorarea victimelor inundatiilor, actiuni de promovare a tinerilor si de protectia mediului.
Alin LEANCA

Adauga un comentariu

*