AMR sapte zile!
La 1 iulie intra in vigoare constatarea amiabila

constatare.jpgPotrivit dispozitiilor Ordinului 21, din 18.12.2008, al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (C.S.A), începând cu data de 1 iulie intra în vigoare normele privind utilizarea formularului „Constatare amiabila de accident”. Formularul poate fi utilizat daca din accident au rezultat numai pagube materiale; în accident au fost implicate numai doua vehicule; nu se creeaza pagube materiale altei persoane decât celor doi conducatori de vehicule implicati în accident; exista acordul de vointa al celor doi conducatori auto, exprimat prin semnarea formularului. Acest formular poate fi obtinut de la sediile asiguratorilor, putând fi utilizat indiferent de locul producerii accidentului, pe teritoriul României. Completarea si semnarea formularului „Constatare amiabila de accident” nu reprezinta o recunoastere a raspunderii conducatorilor de vehicule, ci un cumul de elemente ce contribuie la solutionarea dosarelor de dauna. În situatia în care unul dintre vehicule este stationat sau parcat, formularul poate fi completat si de catre proprietarul sau utilizatorul acestuia. Conducatorul auto care are pretentii de despagubire se va adresa societatii la care este asigurat celalalt conducator auto depunând formularul la orice reprezentanta a societatii din domeniul asigurarilor. Odata cu depunerea formularului se elibereaza si documentul de introducere în reparatie a vehiculului.
Potrivit dispozitiilor Ordinului Comisiei pentru Supravegherea Asigurarilor, asiguratul este obligat sa informeze imediat societatea de asigurare autorizata, despre producerea accidentului de circulatie. (D.M.)

Adauga un comentariu

*