Agentul zero, zero, zero!
Reactie intârziata a unui agent de paza

jaf-banci.jpgPolitistii din intreaga tara au demarat o ampla campanie pentru prevenirea si combaterea valului de jafuri comise în ultima perioada asupra bancilor si a caselor de schimb valutar şi amanet. Principalii vinovati sunt chiar pagubitii, pentru ca nu-si iau masurile necesare de siguranta.

În 2008 au avut loc 49 de spargeri, în timp ce numai în prima jumatate a lui 2009, s-au înregistrat deja 34 de spargeri la mai multe banci sau case de schimb. În toate aceste cazuri, politistii verifica patru grupari infractionale care se ocupa de fraude bancare, iar alte două retele sunt în faza de investigare. Reprezentantii IGPR atrag atentia ca o mare parte din vina o poarta chiar bancile sau casele de schimb valutar care, din economie, nu respecta toate regulile de asigurare a pazei si protectiei. Pe aceasta linie, politistii din Buhusi au organizat o actiune de verificare a modului in care bancile sau societatile de schimb valutar din oras isi asigura unitatile cu mijloace antiefractie. A fost verificat si rapiditatea cu care actioneaza in astfel de cazuri cei care se ocupa de paza unitatilor mentionate. In acest scop a fost simulata o spargere la o banca din oras, pentru a se vedea in cât timp este actionat butonul de alarmare. Ei bine, politistii au constatat ca, dupa trei minute, a aparut si agentul de paza al unitatii bancare, fara ecuson, intr-o tinuta nerglijenta si, ceea ce este mai grav, fara sa aiba asupra lui mijloacele de interventie din dotare! Mai mult, le-a raspuns politistilor in mod necuviincios, contrar conduitei unui agent de paza, suparat, probabil ,ca a fost deranjat pentru o simulare! A fost informata societatea de paza al carei angajat este agentul, acesta fiind sanctionat conform art. 48, din Legea 333. Aparitia agentului de paza la locul faptei a avut loc dupa trei minute, iar la Cluj, “într-un minut si sase secunde, niste tipi au intrat într-o banca si au si imobilizat agentul de paza, au curatat toti banii care erau pe la ghisee si au iesit si afara. A fost mai simplu decât daca era o toneta dintr-o piata”. In alta ordine de idei, marti dimineata, angajatii unei banci cu sediul pe strada Mioritei au gasit la prezentarea la serviciu, zgâriat plasticul de pe un bancomat, surse neoficiale afirmând ca in bancomatul respectiv chiar fusese introdus un cititor de carduri, o “pisica”, lucru infirmat de politia bacauana.
Dan MINDIRIGIU

Adauga un comentariu

*