Stadionul Naţional riscă să nu poată găzdui finala Europa League din 2012!

stadion-national.jpgÎn cazul în care Primăria Capitalei nu va face comandă şi nu va plăti până la finele anului în curs un avans de cel puţin 5 milioane de euro pentru acoperişul retractabil, există riscul ca Stadionul Naţional să nu poată găzdui finala Europa League din 2012, a declarat viceprimarul Mircea Raicu, conform agenţiei NewsIn, citată de Sport.ro.Raicu a precizat că acest tip de acoperiş este produs de doar 3 firme şi că există doar una singură care îl montează, în condiţiile în care, în lume, se mai construiesc în prezent şase astfel de stadioane. Viceprimarul a mai adăugat că şi în cazul în care comanda se va face la timp, lucrările nu vor fi finalizate până în ianuarie 2011, aşa cum anunţase iniţial primarul Sorin Oprescu. Raicu estimează că lucrările se vor termina în luna mai 2011, deoarece municipalitatea a întârziat finanţarea

Adauga un comentariu

*