Arhive pentru octombrie 2009

Orban: Geoană, obişnuit să se gudure pe lângă Băsescu, dar apreciem că susţine un guvern de tehnocraţi

Liderul PNL Ludovic Orban a declarat, sâmbată, pentru MEDIAFAX, referitor la declaraţiile preşedintelui PSD privind formarea Guvernului dacă moţiunea trece, că Mircea Geoană nu e purtător de cuvânt al PNL, dar că liberalii apreciază faptul că liderul PSD susţine ideea unui Executiv de tehnocraţi. Citeste: mai mult

Dorel Stoica a primit acordul pentru a se transfera în străinătate

Căpitanul echipei Universitatea Craiova, Dorel Stoica, a primit, sâmbătă, acordul conducerii clubului de a se transfera în străinătate pentru suma de 300.000 de euro. Citeste: mai mult

Blaga: Oprescu a fost parte a sistemului mafiot condus de Iliescu şi Cozmâncă

Liderul PDL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, după ce primarul Capitalei a afirmat că Traian Băsescu a lăsat pe mâna structurilor mafiote drumul României, că Sorin Oprescu a fost parte a sistemului mafiot condus de Ion Iliescu şi Octav Cozmâncă. Citeste: mai mult

Dinu Patriciu: Liberalii l-au timis pe Bogdan Olteanu la BNR ca să scape de el

Omul de afaceri liberal Dinu Patriciu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că liberalii l-au „trimis” pe Bogdan Olteanu la BNR „ca să scape de el”, menţionând că are informaţia de la un lider din BPC şi comentând că „toată lumea” dorea acest lucru şi s-a găsit această soluţie, cinică, în opinia sa. Citeste: mai mult

Rareş Dumitrescu: Ar fi bine să aducă şi gimnastica nişte titluri

Sabrerul Rareş Dumitrescu, component al echipei României campioană mondială, a declarat, vineri, că se bucură pentru această primă medalie de aur la un sport olimpic în acest an, însă a precizat că ar fi bine ca şi gimnaştii români să aducă titluri. Citeste: mai mult >>>

Borbely: S-a demonstrat în această perioadă cât de mulţi oameni incompetenţi au ajuns în funcţii

Vicepreşedintele executiv al UDMR, deputatul Borbely Laszlo, a declarat, vineri, că prin Ordonanţa 37 privind conducerea instituţiilor deconcentrate „s-a demonstrat în această perioadă cât de mulţi oameni incompetenţi au ajuns în funcţii”. Citeste: mai mult

Renault a încheiat un parteneriat cu AvtoVAZ

Renault a încheiat un acord cu AvtoVAZ pentru a produce împreună autovehicule începând cu anul 2012, după ce Guvernul rus a cerut grupului francez să sprijine compania, în caz contrar urmând să-i fie redusă participaţia, transmite Bloomberg. Citeste: mai mult

Liga Suporterilor Rapidişti solicită scuze din partea lui Gigi Becali

Preşedintele Ligii Suporterilor Rapidişti, Gigi Corsicanu, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că LSR solicită scuze din partea lui Gigi Becali pentru declaraţiile rasiste făcute de acesta în mass-media la adresa fanilor giuleşteni. Citeste: mai mult

România învinsă de Letonia, scor 5-1, în preliminariile CE de tineret

Echipa naţională de tineret a României a pierdut, vineri, cu scorul de 1-5, meciul susţinut, în deplasare, în compania formaţiei similare a Letoniei, contând pentru grupa 1 de calificare la Campionatul European din 2011. Citeste: mai mult

SERBIA – ROMÂNIA, PRELIMINARII CM 2010
(Astazi, 21:30, TVR1)

„Prinţul” e favorit Răzvan e tentat să-l folosească pe dinamovistul Adrian Cristea mijlocaş stînga şi pe Varga pe dreapta. Ultimul antrenament de la Mogoşoaia relevat o schimbare în planurile selecţionerului. Singurele sale dileme erau legate de mijlocaşii laterali. Iniţial dorea să înceapă cu Mara pe dreapta şi cu Varga pe stînga. Sînt însă semne că […]

Boştinaru: CE a cerut României „alte trei nominalizări” pentru postul de comisar european

Europarlamentarul PSD Victor Boştinaru a declarat, vineri seară, pentru MEDIAFAX, că preşedintele CE Jose Manuel Barroso i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu, printr-o comunicare oficială, solicitarea de a face „alte trei nominalizări” pentru postul de comisar european. Citeste: mai mult

HCM Constanţa-Montpellier 37-33

HCM Constanţa a învins la Buzău, campioana Franţei, Montpellier, revenind după ce a fost condusă la opt goluri diferenţă. O dată la cinci ani se mai întîmplă şi minuni. Campioana României, HCM Constanţa, a reuşit ceea ce nimeni nu credea. A învins campioana Franţei, Montpellier, echipa care îl are în componenţă pe cel mai bun […]