Susţinătorii candidatului Crin Antonescu i-au făcut acestuia un nou site de susţinere, unde liderul PNL acordă alegătorilor săi certificate de revoluţionari ai bunului-simţ. Citeste: mai mult >>>
Arhive pentru noiembrie 2009
Potîrcă se teme că Oprescu i-ar putea fura din electorat din cauza asemănării semnelor electorale
Candidatul independent la Preşedinţie Constantin Ninel Potîrcă a declarat, marţi, că se teme că Sorin Oprescu ar putea să-i ia din electoratul rrom deoarece semnele electorale sunt asemănătoare. Citeste: mai mult
Berceanu: Cei mai mulţi bani din închirierea spaţiilor Metrorex ajung la o firmă a sindicatelor
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, marţi, că Metrorex primeşte doar 25%, respectiv 31%, din valoarea acordurilor de închiriere a spaţiilor comerciale şi publicitare, restul banilor ajungând la o firmă a sindicatelor, cu care sunt semnate contractele. Citeste: mai mult
Staff-urile de campanie nu s-au înţeles în privinţa dezbaterii
Staff-urile de campanie ale candidaţilor la Preşedinţie nu au ajuns, marţi, la un acord în privinţa organizării unei dezbateri electorale, dar vor avea o nouă întâlnire la ora 18.00, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al campaniei PSD, Victor Ponta. Citeste: mai mult
Proprietarii de birouri amenajează gratuit spaţiile, pentru a atrage chiriaşi
Proprietarii de clădiri de birouri oferă o serie de facilităţi, precum amenajarea gratuită a spaţiilor, şi termene de închiriere mai scurte, pentru a impulsiona cererea, a cărei reducere a dus în prima jumătate a anului la scăderea chiriilor cu 15-20%, potrivit Colliers. Citeste: mai mult
Peste 50 mil. lei despăgubiri necesare exproprierilor pentru centura Constanţei şi autostrada Arad-Timişoara
Ministerul Transporturilor va plăti despăgubiri suplimentare de 37,4 milioane lei pentru exproprierea unor imobile aflate în zona liniei de centură a oraşului Constanţa, aflată în construcţie,şi 14,4 milioane lei pentru proprietăţi de pe şantierul tronsonului de autostradă Arad-Timişoara. Citeste: mai mult
Cel mai ieftin bilet la meciul FC Timişoara – Ajax Amsterdam costă 10 lei
Un bilet la peluze la meciul dintre FC Timişoara şi formaţia olandeză Ajax Amsterdam, din etapa a V-a a grupei A a Ligii Europa, costă 10 lei, iar la tribune preţul tichetelor este de 20 de lei, informează site-ul oficial al grupării bănăţene. Citeste: mai mult
Biletele la meciul Unirea Urziceni – Sevilla se pun în vânzare vineri
Biletele de intrare la meciul Unirea Urziceni – Sevilla, programat la 24 noiembrie în cadrul grupei G a Ligii Campionilor, se vor pune în vânzare la casele de bilete ale stadionului Steaua începând de vineri. Citeste: mai mult
Revenirea economiei româneşti nu se va putea face pe baza exporturilor – consilier al premierului
Revenirea economiei româneşti nu se va putea face pe baza exporturilor şi trebuie să fie găsite resurse interne, având în vedere că pentru anul 2009 se estimează o scădere a comerţului global cu 12,2%, a declarat, marţi, Andreea Paul Vass, consilier al premierului interimar Emil Boc. Citeste: mai mult
Rada: Pentru mine nu contează să fiu campion de toamnă, ci să câştigăm titlul la final
Fundaşul echipei Steaua Ionuţ Rada a declarat, marţi, că pentru el nu contează dacă echipa sa va deveni campioană de toamnă, precizând că important este ca gruparea bucureşteană să fie pe primul loc la finalul sezonului din Liga I. Citeste: mai mult
Ciobotariu vrea ca meciul cu Rapid să fie programat sâmbătă sau duminică
Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Liviu Ciobotariu, a declarat, marţi, că vrea ca meciul cu Rapid din etapa a XV-a să fie programat sâmbătă (28 noiembrie) sau duminică (29 noiembrie) pentru ca formaţia sa să aibă timp să se refacă după partida cu Poli Iaşi. Citeste: mai mult
Dorinel Munteanu: Avem probleme de lot
Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, marţi, că se confruntă cu probleme de lot înaintea partidei cu Unirea Alba Iulia, contând pentru etapa a XIV-a a Ligii I. Citeste: mai mult
Comentarii recente