Astfel, potrivit atenţionării de cod portocaliu, de astăzi, ora 18.00, până duminică, ora 18.00, în judeţele Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman va ninge abundent, iar stratul de zăpadă care se va depune va depăşi 30-40 de centimetri. În intervalul duminică, ora 6.00, luni, ora 6.00, în judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Galaţi şi Ilfov (inclusiv în municipiul Bucureşti) va fi viscol puternic, determinând diminuarea semnificativă a vizibilităţii şi troienirea zăpezii.
Atenţionarea meteorologică de cod galben rămâne valabilă pentru judeţele Timiş, Caransebeş, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Vrancea, Tulcea şi Constanţa. În intervalul sâmbătă, ora 12.00 – luni, ora 9.00, în aceste judeţe vremea se va înrăutăţi treptat, la început în Banat şi Oltenia, apoi în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. În aceste regiuni va ninge viscolit, vântul atingând viteze de până la 75 – 80 kilometri pe oră. Local, ninsorile vor fi abundente, astfel că stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Ninsori viscolite vor fi şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde rafalele de vânt vor depăşi 100 km/h.
În sud-estul teritoriului, în prima parte a intervalului, se vor semnala precipitaţii şi sub formă de lapoviţă sau ploaie, favorizând producerea de polei.
Sursa: REALITATEA.NET