Arhive pentru mai 2010

Trei bucăţi de mortar au căzut din Coloseum

Bucăţile care au căzut  acopereau aproximativ un metru pătrat. Trei bucăţi de mortar a căzut duminică dimineaţă de pe Coloseumul de la Roma, dar nimeni nu a fost rănit, iar monumentul a fost deschis turiştilor. Bucăţile, care acopereau circa un metru pătrat, au căzut la ora locală 6.00 (7.00 ora României), cu mult înainte ca monumentul […]

Bugetarii ameninţă că vor declanşa grevă generală

Acţiunile comune de protest ale confederaţiilor sindicale prevăd pichetarea Guvernului şi Preşedinţiei, începând de miercuri până în 19 mai, miting de amploare în 19 mai şi declanşarea grevei generale din 25 mai. Acţiunile de protest ale confederaţiilor sindicale au fost stabilite de principiu, acestea urmând să fie finalizate după consultarea cu liderii din teritoriu şi […]

Teoria mayaşilor privind sfârşitul lumii în 2012, infirmată de oamenii de ştiinţă

Un grup de oameni de ştiinţă mexicani şi străini au respins teoria că în textele străvechi ale civilizaţiei maya s-ar regăsi profeţii privind sfârşitul lumii şi mari cataclisme, în decembrie 2012, cum asigură un mare număr de susţinători ai acestei ipoteze, informează sâmbătă agenţia EFE. În ediţia din mai-iunie a revistei de Arheologie Mexicană editată […]

Sute de băcăuani la hramul Bisericii din Măgura

Sâmbătă, 8 mai, a fost sărbătorit la Măgura hramul Bisericii Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan şi 601 ani de atestare documentară a comunei. Construcţia, începută în urmă cu doi ani, va fi cea mai mare lăcaş de cult din mediul rural şi va avea 38 de metri lungime şi 36 înălţime. După slujba religioasă din […]

Doua din cinci

Joi, 6 mai, pe sosele Romaniei au avut loc 27 accidente, soldate cu patru morti si 28 de raniti grav, conform datelor furnizate de Dispeceratul IGPR. In realitatate, au fost 28 de accidente grave in care au existat cinci persoane decedate. Din nefericire, doua dintre accidentele soldate cu persoane decdatate s-au petrecut in judetul Bacau. […]

Evenimente rutiere cu victime

Pe D.N.2 (E85), in interiorul localitaţii Filipeşti, Lucica S., de 49 ani, din  Iaşi, in timp ce conducea un autoturism, pe fondul oboselii in conducere, a pierdut controlul autovehiculului, a parasit partea carosabila in dreapta direcţiei sale de mers şi a intrat in coliziune cu un podeţ de beton. In urma evenimentului rutier a rezultat […]

Aveţi grija de animalele dumneavoastra!

Poliţiştii din comuna Coloneşti au fost sesizaţi de Gheorghe O., de 51 de ani, ca in noaptea de 2 spre 3 mai, a priponit pe o paşune, aparţinind primariei comunei Coloneşti,  doua cabaline, iar acestea au disparut. In urma activitaţilor desfaşurate, cele doua cabaline au fost gasite in comuna Izvorul Berheciului şi predate parţii vatamate. […]

Acţiune de asanare

Joi, 6 mai, la ora 10:09, echipa pirotehnica din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţa „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacau a intervenit in comuna Palanca, sat Ciugheş, pentru o acţiune de asanare a teritoriului de muniţie ramasa neexplodata. La locul intervenţiei a fost descoperit  un proiectil exploziv cal. 122 mm. Muniţia a fost ridicata, […]

Atelier literar

Drinia, taramul muzicii – Imi pare rau, prieteni ! spuse Hans, cu ochii albastri inecati in lacrimi. Imi pare sincer rau ! repeta batrnul, inainte sa inchida capacul pianului. Poate va intrebati ce s-a intamplat, poate credeti ca sa inchizi capacul unui pian nu este mare lucru. Ei bine, in aceasta privinta va inselati. Si […]

0,78 mg/l alcool pur in aerul expirat

In comuna Garleni a fost identificat Iulian M., de 43 de ani, care conducea un autoturism in timp ce avea o concentraţie de  0,78 mg/l alcool pur in aerul expirat. Acestuia i s-au recoltat probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. I s-a intocmit dosar penal. (D.M.)

Pompierii au salvat o bovina cazuta intr-un canal

Detaşamentul de Pompieri Oneşti a fost solicitat in comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, pentru salvarea unei bovine dintr-un canal cu adancimea de 2,3 metri şi un diametru de 1,5 metri. Pentru salvarea bovinei s-au folosit 2 linii de furtun de tip B şi un buldo-excavator din dotarea Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţa al […]

Alta captura de tigari

In cadriul unei operatiuni casre a avut loc la mijlocul saptamanii, echipajele mobile ale Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bacau au reţinut in vederea confiscarii  8.700 de pachete de tigari de contrabanda si au aplicat amenzi contraventionale in valoare totala de 90.000 de lei. Actiunea s-a desfasurat pe impreuna cu Gruparea Mobila de […]