Ministerul Mediului a precizat, duminică, faptul că prin HG 833/2008 şi HG 834/2008 s-au alocat 538.000 de lei pentru Săuceşti, respectiv pentru îndiguirea malului drept al Siretului, breşă şi supraînalţarea digului şi că înaintea viiturii digul existent a fost supraînălţat şi prelungit, dar a fost devărsat.
„În HG 833/2008 şi în HG 834/2008 este specificat foarte clar faptul că pentru Săuceşti s-au alocat, pentru o singură lucrare «Îndiguirea malului drept al râului Siret şi tăiere de cot în comuna Săuceşti, breşa şi supraînalţarea digului», 215 mii lei (cf. HG nr. 833/2008) şi 323 mii lei (cf. HG nr. 834/2008), în total 538 mii lei, echivalentul a 125 mii euro. Astfel, cu această sumă au fost închise breşele create şi a fost supraînalţat digul cu 20 cm”, informează Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP).
În anul 2005, viitura înregistrată pe râul Siret în secţiunea Săuceşti a fost de 1948 mc/s. În urma acesteia, prin HG 373/2006, s-a construit un dig la asigurarea de 5% + 50 cm gardă, care să poată prelua debitul maxim înregistrat.
În anul 2008, viitura înregistrată la Săuceşti a fost de 2670 mc/s, afectând digul existent şi erodându-l. Conform statisticilor, debitul înregistrat în 2008, la Săuceşti, apare o dată la 150 de ani. Cu sumele alocate prin HG 833 şi 834/2008 s-au închis cele trei breşe şi s-a supraînalţat digul existent cu 20 cm, asigurând tranzitarea unui debit de 5% + 70 cm gardă, pentru a putea prelua debitul maxim înregistrat.
În anul 2010, debitul maxim înregistrat la Săuceşti a fost de 2884 mc/s, digul existent fiind depăşit. Conform statisticilor, acest debit apare o dată la 200 de ani.
Totodată, Ministerul Mediului precizează că prin HG 833/2008, HG 834/2008 şi HG 835/2008 Guvernul a alocat 8 milioane de euro, pentru cele trei bazine hidrografice care au fost afectate de inundaţiile din 2008, Someş-Tisa, Prut şi Siret. Fondurile prevăzute prin aceste hotărâri de guvern au fost utilizate pentru obiectivele pentru care au fost alocate şi nu au fost redirijate spre alte investiţii, precizează, de asemenea, Ministerul Mediului.
Astfel, prin HG 835/2008, au fost alocate sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului pentru decontarea cheltuielilor necesare lucrărilor provizorii executate în regim de urgenţă şi pentru refacerea stocurilor de materiale de intervenţie (saci, hidrobaraje, folie de polietilenă, geotextil, material lemnos, combustibili).
Prin această hotărâre de guvern au fost alocate sume pentru tot bazinul Siret (judeţele Bacău, Suceava, Neamţ şi o parte din judeţul Iaşi), respectiv 572.000 lei pentru lucrările provizorii executate în regim de urgenţă şi 425.000 lei pentru materiale de intervenţie pentru prevenirea şi diminuarea efectelor inundaţiilor.
Prin HG 833/2008 şi 834/2008 au fost alocate, în total, 33.300.000 lei de la bugetul de stat şi de la Fondul de Mediu, echivalentul a 7.762.237 de euro pentru cele trei bazine hidrografice afectate de inundaţiile din 2008, Someş-Tisa, Prut şi Siret.
Suma totală alocată prin cele trei HG-uri din anul 2008 pentru lucrările hidrotehnice în bazinul hidrografic Siret este de 9.067.000 lei, potrivit sursei citate.