Investitii majore in reteaua de apa a municipiului de pe Trotus

Consilierii locali din Onesti au aprobat, la ultima sedinta, doua proiecte privind modificarea unor hotarari mai vechi privind investitiile din sectorul de apa. Este vorba de investitiile prevazute in contractul de asociere dintre Judetul Bacau, prin autoritatea sa deliberativa, Consiliul Judetean (CJ) Bacau si Municipiul Onesti, prin autoritatea sa deliberativa, Consiliul Local (CL) Onesti. Contractul a fost semnat in februarie 2010 si prevede extinderea si reabilitarea statiei de epurare de la Onesti (in valoarea de peste 12,8 milioane de euro), realizarea retelei de canalizare din cartierul Borzesti (2,58 kilometri, in valoare de 452.000 de euro) si extinderea cu 10 kilometri a retelei de canalizarea a orasului (1,75 milioane de euro). Valoarea totala a investitiilor se ridica la peste 15 milioane de euro. Prin contract, CJ Bacau se obliga sa asigure 90 % din banii necesari, iar CL Onesti 10 %. O parte componenta a ultimului punct din programul de investitii, legata de extinderea retelei de canalizare a Onestiului, figura intr-o hotarare mai veche a deliberativului onestean, datand din 2008, care se referea la extinderea retelei menajere in cartierele Cuciur, Buhoci si 6 Martie. Pentru acest proiect s-a realizat si un studiu de fezabilitate, care prevede extinderea retelei de canalizare doar pentru apele menajere, pe o lungime de 8.331 de metri, folosindu-se tuburi circulare realizate din materiale performante, cum ar fi polietilena de inalta densitate, cu durata de serviciu de peste 50 de ani. Aceasta extindere partiala a fost inclusa in extinderea totala de 10 kilometri prevazuta in Contractul de asociere dintre CJ Bacau si CL Onesti, dar s-au modificat indicatorii tehnico-economici, precum si durata de realizare, care este de 24 de luni. Modificarile au fost aprobate de consilierii onesteni, cu unanimitate de voturi. Primarul Emil Lemnaru a precizat ca in Onesti, in cartierul Slobozia, s-a facut o alta extindere a retelei de canalizare. “In Slobozia e terminata lucrarea si mai trebuie doar cuplarea la reteau marea a orasului”, a precizat edilul-sef din Onesti. Iar consilierul Mircea Cetean a dorit sa stie daca reteaua orasului poate face fata noilor extinderi. “Calculele arata ca poate prelua consumatorii suplimentari – a raspuns primarul Lemnaru. Dar reteaua de canalizare nu e afectata, ci numai cea de apa, in conditiile in care consumul de apa s-a diminuat cu 30 %”.

Gheorghe LEU

Adauga un comentariu

*