eee… maistru sau ucenic?

Cica luni dimineata, la prima ora, in biroul maistrului vidanjor suna telefonul.
„Alo, alo, dom’le, la intersectia strazilor Parpalache cu Groapa Neagra s-a-nfundat un canal si e nenorocire. Locatarii din patru blocuri sînt în suferinta. Refuleaza, dom’le.”
„OK, OK, venim imediat.”
Apoi maistrul catre ucenic:
„Baiete, adu trusa de scule.”
Cara ucenicul din greu trusa.
„Nu aici, baiete, la masina ca plecam pe teren.”
Tîrîie ucenicul trusa la masina. Ajung ei la locul cu pricina, ridica maistrul capacul si…. canalul plin ochi cu c…t.
„Baiete, adu trusa de scule de la masina.”
Cara ucenicul din greu trusa lînga canal.
„Baiete, fii atent la mine.”
Îsi sufleca maistrul mînecile, coboara în canal, îsi tine nasul cu mîna si… capul la fund. Iese dupa vreun minut.
„Cheie de pais’pe.” Ia cheia întinsa si… capul la fund. Dupa alt minut.
„Sarpele.” Ia capatul sarpelui si… capul la fund.
Dupa înca vreun minut se aude zgomotul specific si canalul se goleste de c…t. Iese maistrul mîndru pe margine, se sterge cu dosul palmei pe obraji si frunte, se scutura, îl bate parinteste pe umar pe ucenic si-i spune.
„Baiete, asculta aici la mine. Sa pui mîna sa-nveti meserie ca alfel toata viata numa’ o sa cari la trusa aia de scule.”