Alianta Opozitiei fierbe la foc mic

PSD-PNL-PC au finalizat prima runda de negocieri in vederea constituirii opozitiei unite. Conform surselor Hotnews.ro, participarea PSD-PNL-PC pe liste comune la alegerile locale si parlamentare este principala problema la care nu s-a gasit o solutie. Liberalii si conservatorii au cerut paritate pe liste, in timp ce PSD doreste o pondere de 60 la 40 pentru nominalizarea candidatilor la parlamentare. Conform ultimelor informatii, social democratii ar fi dispusi sa renegocieze listele la locale daca obtin un procentaj mai mare la parlamentare.   Negocierile pentru formarea aliantei PSD-PNL-PC s-au purtat intr-un cadru extrem de restrans, la discutii participand din partea PSD: Victor Ponta, Adrian Nastase, PNL-Crin Antonescu, Radu Stroe si PC-Daniel Constantin, Dan Voiculescu. Liderii celor trei formatiuni politice au fost extrem de rezervati in declaratii, evitand sa dea detalii despre ce s-a negociat. Discutiile preliminarii s-au finalizat iar conducerea celor trei partide va prezenta membrilor in urmatoarea perioada variantele negociate.

Ce au discutat liderii PSD-PNL-PC

Lista comuna pentru alegerile locale. Prima problema a constituirii Aliantei a fost ponderea de candidati pe liste a celor trei partide. Conform surselor Hotnews.ro, in prima runda de negocieri, liberalii si conservatorii au propus candidaturi comune la alegerile locale si parlamentare pe sistem paritar. Liderii ACD au insistat ca pe listele comune pentru alegerea primarilor, consilierilor si sefilor de Consilii Judetene, PSD sa nominalizeze 50% din candidati si Alianta ACD 50%. Potrivit surselor Hotnews.ro, liberalii si conservatorii au propus ca PSD sa desemneze candidati in 21 de judete, iar ACD in 20, urmand ca la primaria Capitalei sa se stabileasca candidatul in functie de sondaje. De partea cealalta, PSD a propus in prima runda de negocieri un raport de 2 la 1 pentru desemnarea candidatilor pe liste comune la alegerile locale. Dupa ce liderii ACD au refuzat categoric, social democratii au avansat o a doua varianta aparent mai putin transanta: fiecare din cele trei partide sa desemneze candidatii in zonele in care detin deja controlul la nivel local. In zonele in care PDL conduce, PSD-PNL-PC decideau candidatii in functie de rezultatele sondajelor. Pe aceasta formula, PSD isi nominalizeaza candidati in 17 judete in care detin sefia Consiliilor Judetene, PNL in 5 judete iar restul candidatiilor urmeaza a fi stabiliti in urma sondajelor de opinie, cel mai bine cotat candidat fiind sustinut de toate cele trei partide.

Conform surselor Hotnews.ro, conducerea PSD a refuzat din start varianta de candidaturi 50-50 propusa de PNL-PC, o parte din vicepresedintii PSD protestand in acest sens. In sedinta Biroului Politic de luni s-a decis ca PSD sa nu cedeze in favoarea sistemului paritar, motivul invocat de liderii social-democrati fiind „capacitatea de organizare a partidului si logistica acestuia din teritoriu care este net superioara liberalilor”.

Lista comuna pentru alegerile parlamentare.

Cea de a doua mare problema cu care se confrunta negocierile PSD-PNL-PC este desemnarea candidatilor pe lista comuna la alegerile parlamentare. Din nou liderii ACD au cerut paritate pentru desemnarea candidatilor la parlamentare. Conform surselor Hotnews.ro, PSD ar fi propus in cadrul negocierilor de miercuri o formula cu o pondere pe lista de 60-40. PSD sa desemneze 60% din lista pentru alegerile parlamentare, in timp ce PNL-PC – 40% din candidati. Aceleasi surse sustin ca in cadrul negocierilor, social democratii ar fi lasat de inteles ca daca  liderii PNL-PC accepta formula de 60-40 pentru parlamentare, PSD ar putea ceda la ponderea pe lista comuna la alegerile locale.

Batalia in sondaje.

Lupta dintre PSD si ACD pentru ponderea pe lista comuna s-a reflectat prin intermediul sondajelor comandate. Pentru a negocia pe pozitii de forta, atat PSD cat si ACD si-au comandat sondaje de opinie. In mijlocul negocierilor dintre cele trei partide a aparut pe piata un sondaj comandat de Realitatea TV si efectuat de Centrul de Studii si Cercetari Infopolitic, care cota PSD cu o intentie de vot de 38%, in timp ce, PNL avea 22,6% iar PC 1,3%.

Sondajul cota PSD cu 14 procente inaintea Aliantei PNL-PC, iar la capitolul incredere Crin Antonescu avea doar un procent in plus fata de liderul PSD, Victor Ponta 14%-13%, fapt care ii punea pe social-democrati in postura de a negocia pe pozitii de forta.

La doua zile diferenta, apare in replica: un nou sondaj, de aceasta data comandat de Antena3. Sondajul realizat de CCSB micsora considerabil distanta dintre PSD si PNL-PC. Potrivit acestuia, PSD e cotat cu 35%, secondat de PNL cu 27%, iar PC – 3%. Practic in sondajul comandat de Voiculescu diferenta era doar de 5 procente. Totodata, Crin Antonescu ar obtine pentru presedintia Romaniei 34% din sufragii, in timp ce Ponta doar 24%. Spre deosebire de sondajul comandat de Realitatea TV se marea considerabil diferenta procentuala intre Antonescu si Ponta.

Impartirea functiilor

O a treia problema intampinata in negocierile PSD-PNL-PC pentru alcatuirea aliantei a fost impartirea functiilor in stat: presedintie, premier, presedinte Senat. In protocolul semnat de Alianta PNL-PC este prevazuta sustinerea unui candidat PNL pentru presedintie  in ipoteza alegerilor prezidentiale la termen, cat si a celor anticipate.

In urma cu o saptamana, conform surselor Hotnews.ro presedintele PSD, Victor Ponta, transmitea liberalilor ca PSD este dispus sa-l sustina pe Antonescu drept candidat la prezidentiale, in schimb, PSD revendica functia de premier.

Dupa anuntarea aliantei PNL-PC, Ponta lansa o oferta de colaborare spre PNL-PC si propunea pe blogul sau „Agenda 2019”. In proiectul propus, Ponta isi rezerva sefia unui grup care avea ca scop stabilirea prioritatilor economice, administrative si sociale ale Romaniei practic exact atributiile unui Guvern. In schimb, liberalilor le trasa atributiile echivalente administratiei prezidentiale implicarea Romaniei la nivelul de decizie al UE, reforma constitutionala si depolitizarea justitiei. In pline discutii pentru formarea Aliatei PSD-PNL-PC in presa, apare informatia ca Dan Voiculescu emite pretentii pentru sefia Senatului. In protocolul semnat de PNL si PC, liberalii primesc sustinere pentru functia de presedinte al Romaniei, in timp ce PC are asigurata sustinerea pentru functia de vicepresedinte al Senatului. Conform surselor Hotnews.ro, discutia a fost transata in cadrul negocierilor, PNL si PC explicand social-democratilor ca nu emit pretentii in acest sens.

Aceleasi surse sustin ca cei trei lideri au cazut de acord, in principiu, ca pentru functia de presedinte al Romaniei sa fie sustinut Antonescu iar scaunul de premier sa fie revendicat de PSD.

Gabriel Vlase, deputat: “Pentru scena politica din Romania e un moment important constituirea acestei aliante. E firesc ca dicutiile sa fie de durata, pentru ca vorbim de un proiect pe mai multi ani.  Pasul major facut in discutii este faptul ca au fost agreate toate detaliile unei intelegeri viitoare, urmand ca fiecare dintre partidele noastre sa inceapa o perioada de consultare interna in legatura cu aspectele discutiilor. S-a discutat despre nevoia de solutii, despre nevoia de a stabili, de comun acord, o serie de obiective pentru perioada urmatoare, precum si principiile care sa guverneze o alianta intre PSD si ACD.

Catalin Mardare, senator:Asteptarile oamenilor de la o altfel de politica sunt mari. De aceea programul unei astfel de aliante trebuie atent dezbatut si trebuie, de asemenea, sa prezinte o serie de masuri concrete in toate domeniile de activitate. Avem dorinta de a constitui o alianta inregistrata la tribunal si care sa se incadreze in art. 103 din Constitutie, deci sa isi propuna si sa castige o majoritate absoluta in Parlament. Faptul ca PDL plange prin direct sau prin apropiatii sai de soarta opozitiei nu inseamna decat ca Basescu si partidul sau se tem mai mult decat orice de o astfel de alianta. Nu vom cadea in capcana de a reactiona la fiecare tentativea de destabilizare a discutiilor dintre PSD si ACD.

Adauga un comentariu

*