Miniştrii Justiţiei şi cei ai Afacerilor de Interne din cadrul Uniunii Europene nu preconizează să voteze asupra unei decizii de a accepta România şi Bulgaria în spaţiul Schengen, când se vor reuni, la 24-25 februarie, a declarat raportorul PE Carlos Coelho, citat de site-ul Novinite.com.
Prin urmare, Parlamentul European nu va trebui să emită o poziţie privind progresele celor două state până la acea dată, a adăugat eurodeputatul portughez. Coelho şi-a exprimat din nou dezamăgirea faţă de faptul că accesul PE la rapoartele privind progresele României şi Bulgariei a fost respins. Numai raportorul a avut acces la rapoarte, dar nu a putut realiza copii sau notiţe, în timp ce colegii săi din comisia parlamentară de specialitate nu au putut citi documentele deloc. Coelho şi-a exprimat surprinderea şi preocuparea faţă de mişcarea „inexplicabilă” a Consiliului UE, apreciind că obstrucţionează activitatea PE. Eurodeputaţii au cerut de altfel să aibă mai multă influenţă asupra deciziilor referitoare la Schengen. Coelho a declarat pentru postul public bulgar de radio (BNR) că le-a propus colegilor eurodeputaţi să acorde Consiliului termen până la 2 mai pentru a le prezenta toată documentaţia privind Schengen.