Patru copii români au murit într-un incendiu produs într-o tabără de romi din Roma, informează „Corriere della Sera”. Flăcările au izbucnit duminică seara într-o baracă situată în zona Appia Nuova din Roma, în cartierul Acquasanta. Potrivit unor surse din cadrul poliţiei, copiii care au murit în incendiu sunt trei băieţi şi o fetiţă, toţi fraţi, având vârste cuprinse între patru şi 12 ani. Aceştia provin dintr-o familie de romi de origine română care trăia în baraca amplasată abuziv. Vara trecută, atat copiii cat si părintii au fost ultima dată văzuti în Bicaz, cu prilejul descinderii lor cu scopul lichidării gospodăriilor de aici, pentru a se stabili definitiv în Peninsulă. Conform cotidianului Corriere Della Sera, incendiul din tabăra ilegală de romi s-a produs duminică noaptea, în jurul orei 23.00. Cei patru copii, trei băieti si o fetită, cu vîrste cuprinse între 5 si 12 ani, au fost lăsati singuri de mama lor, care s-a dus la un fast-food pentru a cumpăra de mîncare, în vreme ce mătusa copiilor era afară pentru a recupera apa. Tatăl unuia dintre băieti se află în România, în vreme ce tatăl celorlalti trei copii morti locuia în aceeasi tabără. Pompierii au descoperit printre lucrurile arse din baraca unde locuiau sapte persoane un grătar folosit la încălzit si presupun că incendiul ar fi fost provocat de un cărbune aprins. Tabăra fusese initial părăsită, însă din septembrie 2010 era locuită de cinci familii de rromi. Acestia erau în evidenta autoritătilor locale si urmau să fie transferati într-o tabără legală, atunci cand ar fi existat locuri. Primarul Romei, Gianni Alemanno, s-a deplasat la locul tragediei şi a anunţat că toate cele cinci barăci amplasate abuziv, în care trăiesc aproximativ 20 de romi, vor fi demolate.