Poliţia oraşului Buhuşi a fost sesizată de Adrian I., de 43 de ani, din Buhuşi, că, în noaptea de 13/14.07.2011, i-au fost sustrase două căpiţe de fân de pe o parcelă iar valoarea prejudiciului este de 500 lei. Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că cei care au sustras fânul sunt Gheorghe A. , de 23 de ani şi Sebastian D., de 27 de ani, ambii din Buhuşi. Prejudiciul creat a fost recuperat în totalitate. S-a întocmit dosar penal. Polițiștii din Comănești au fost sesizați de Lenuța N., de 46 de ani,din comuna Jilava, județul Ilfov, că i-a fost sustasă suma de 11.400 lei si 2200 euro în timp ce se afla pe strada Republicii.Din verificările efectuate polițiștii au stabilit că Viorel T., de 40 de ani, din Comănești, împreună cu partea vătămată s-au deplasat la un restaurant unde au consumat băuturi alcoolice, după care s-au deplasat spre un centru comercial, moment în care Lenuța N. a constatat lipsa de sumei de bani dintr-un portofel pe care îl avea în geantă. La scurt timp după sesizare, polițiștii l-au depistat pe Viorel T. care avea asupra sa suma de 3454 lei. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili veridicitatea și exactitatea aspectelor sesizate iar în cauză s-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Agenții de poliție din cadrul Secției 2 Poliție au fost sesizați de Adrian M., de 43 de ani, din Bacău, despre faptul că a surprins o persoană în timp ce sustrăgea o bicicletă. La fața locului s-a deplasat o patrulă de poliție care, din verificările efectuate, a stabilit că P. B., de 17 ani, din Bacău, a urcat la etajul 7 al blocului unde locuiește partea vătămată și cu ajutorul unui clește a tăiat șufa cu care era asigurată bicicleta, moment în care a fost surprins de proprietar.Bicicleta, în valoare de 400 lei, a fost predată părţii vătămate. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.