Aproape 1.000 de cadre didactice, educatoare, invatatori si profesori au concurat miercuri, 13 iulie, pe cele 250 de locuri titularizabile in invatamant si cele 862 de posturi incomplete, pentru suplinitori, anuntate de Inspectoratul Scolar Judetean. Desi la concursul de titularizare fusesera depuse peste 2200 de dosare, doar 1157 de candidati si-au validat cererile de inscriere la concurs si numai 928 s-au prezentat la examen, iar dintre cei prezenti, multi au parasit sala de examen la putin timp dupa ce fusesera date subiectele. Cei mai multi dintre cei iesiti prematur din sala de examen fusesera inscrisi la chimie, fizica, matematica, informatica si biologie, motivatia fiind gradul ridicat de dificultate a subiectelor. Asa cum fusesera anuntati, candidatii au fost monitorizati video in toate salile de examen de la cele doua centre. Examenul a durat patru ore, de la ora 10.00 pana la ora 14.00 si – dupa cum ne-a informat inspectorul scolar Isabela Adam, purtator de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean – concursul s-a desfasurat normal, fara probleme. Primele rezultate vor fi afisate luni, 18 iulie, iar in urmatoarele doua zile pot fi depuse contestatiile. Candidatii vor putea afla rezultatele finale joi, 21 iulie 2011. Repartizarea in sedinta publica a candidatilor declarati admisi se va face vineri, 22 iulie, si luni, 25 iulie a.c., la cele doua centre d eexamen, respectiv, la Colegiul Pedagogic „Stefan cel Mare” si la Colegiul Tehnic de Comunicatii „N.V. Karpen”. Acest concurs de titularizare este ultimul organizat la nivel national. Incepand cu anul scolar viitor, intrega politica de personal, inclusiv tiularizarea cadrelor didactice, va ramane la latitudinea Consiliului de Administratie al fiecarei unitati de invatamant cu personalitate juridica, Inspectoratului Scolar revenindu-i doar obligatia de a viza corectitudinea organizarii si desfasurarii concursurilor la nivelul unitatii de invatamant. Tot Consiliul de administratie va decide, la nivelul fiecarei unitati scolare, vacantarea posturilor, organizarea de concursuri si restrangerile de activitate. O alta noutate consta in aceea ca absolventii de invatamant superior care vor opta pentru un post in invatamant au obligatia sa absolve cursurile unui master didactic cu durata de 2 ani. Studentii care frecventeaza cursurile unui astfel de master pot beneficia de burse de studiu finantate de la bugetul de stat, cuantumul bursei fiind echivalent cu salariul net al unui profesor debutant. Absolventii masterului vor beneficia de o diploma de master didactic in domeniul programului de licenta.