In timp ce Genoveva S., de 43 de ani, din Bacău, conducea un autoturism pe strada Bicaz, nu a respectat semnificația indicatorului “Stop” și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de Ioan S., de 57 de ani , din Bacău, care circula regulamentar.În urma impactului a rezultat avarierea celor două autovehicule și vătămarea corporală ușoară a pasagerei din autoturismul condus de Ioan S., Anica S., de 55 de ani. Femeia a fost transportată la Spitalul Județean Bacău pentru îngrijiri medicale, și a rămas internată. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.