Deviza preotului-medic Martin Benedict a fost „Roaga-te, munceste si fa bine!”

– interviu cu preotul-medic Vasile RATIU, din Baia Mare,
fost coleg al preotului – medic Martin Benedict.

Preotul greco-catolic Vasile Ratiu, medic primar pediatru la Spitalul Judetean de Urgente din Baia Mare, pana la pensionare, a venit in satul Galbeni, comuna Nicolae Balcescu, special pentru seria de evenimente consacrate preotului-medic Martin Benedict, un Om si un Medic de exceptie, considerat un adevarat sfant de cei care l-au cunoscut si, de altfel, propus pentru beatificare. Venerabilul preot si medic baimarean, bine cunoscut in tot Maramuresul, a facut acest pelerinaj „dintr-un adanc si profund respect” pe care i l-a purtat si i-l va purta de-a-pururi fostului sau coleg de la Facultatea de Medicina a Institutului de Medicina si Farmacie din Iasi la inceputul anilor ’50.

– Parinte, cand si cum l-ati cunoscut pe Martin Benedict?
– Nu-mi mai amintesc exact cand si in ce imprejurare l-am cunoscut, oricum, era spre sfarsitul toamnei din anul 1953, an in care eu, coborat din Blajul meu natal, devenisem student la Medicina in Iasi. Martin Benedict era mai mare, era deja in anul III la Pediatrie. Ambii frecventam Catedrala romano-catolica din Iasi si acolo l-am cunoscut, tot acolo ne-am imprietenit, o prietenie care ne-a legat toata viata si din care eu am fost cel care a castigat mai mult, pentru ca Benedict a fost si a ramas pentru noi toti un model. Ne imparteam timpul intre amfiteatre si salile de seminar, intre laboratoare, cantina, camin si Catedrala… De multe ori plecam amandoi la Cimitirul Eternitatea, unde ne placea indeosebi sa studiem, sa ne punem intrebari si sa schimbam idei. Discutam si pe drum, atat la dus, cat si la intors. Ne sculam dis-de-dimineata ca sa ajungem la Catedrala si apoi sa ajungem punctuali la cursuri, sa nu intarziem. Benedict alerga tot timpul si eu abia ma puteam tine de el. Era deja ministrant. Modelul nostru de atunci era episcopul franciscan Ioan Duma, iar printre prietenii nostri se aflau nu numai studenti, ci si preoti tineri, ca Albert Petru, care ne era ghid in excursiile facute in jurul Iasului, sau ca preotii Brachmaier si Camil Tocanel. In 1955 am devenit tertiari franciscani, in clandestinitate, prin mijlocirea preotului Albert Petru.Am aprofundat viata si trairea franciscana.

– Acum veniti pentru prima oara la Galbeni?
– Nu, pentru prima oara am venit aici cu Benedict, in anul 1955, atunci i-am cunoscut si parintii, traiau amandoi si erau in putere, dar nu i-am cunoscut pe nici unul dintre fratii lui. L-am cunoscut si pe preotul paroh de atunci, parintele Olaru. Acum ma aflu pentru a doua oara in satul lui natal, am venit special, am facut acest pelerinaj dintr-un adanc si profund respect pentru admirabilul meu prieten din anii studentiei.

– Ati mai fost in preajma preotului Martin Benedict dupa terminarea Facultatii?
– Din pacate, nu. El a terminat facultatea in 1957 si a plecat din Iasi, iar eu am trecut prin mari necazuri in anii urmatori. In anul VI am fost exmatriculat, n-am fost reprimit nici la Bucuresti, nici la Cluj, am lucrat un an ca felcer in Maramures, langa Sighetul Marmatiei, si abia dupa un an am fost reprimit la Facultatea de Medicina din Cluj. Am absolvit Facultatea, am fost repartizat ca medic pediatru la Spitalul din Baia Mare, m-am casatorit cu o doctorita, trecuta acum, din nefericire, la cele vesnice, am devenit tata, apoi bunic… Legaturile cu Martin Bendict au fost, de atunci, doar legaturi epistolare. L-am mai revazut in 1980, in preajma Catedralei „Sf. Iosif” din Bucuresti.

– Cum era parintele Martin Benedict?
– Un Om cum rar se intampla sa vezi. Un om mereu natural, foarte linstit si senin, dar care se infoca imediat cand avea de aparat o idee sau un principiu. Preocuparile lui majore au fost credinta, ajutorul dat aproapelui, munca si studiul. Iar deviza lui, pe care mi-am insusit-o si eu, a fost „Roaga-te, munceste si fa bine!” Martin Benedict a avut, toata viata, o imensa iubire fata de aproapele, s-a jertfit pentru cei din jurul sau, a fost permanent un minunat model si exemplu, a semanat mereu credinta, incredere, iubire si generozitate.

A consemnat Stefan OLTEANU

N.A.: Am avut privilegiul sa-l cunosc si eu pe parintele medic Martin Benedict, in bucataria apartamentului regretatului pictor onestean Ghita Mocanu, bun prieten al medicului si omului de exceptie care innobila prin anii ’80 Spitalul municipal din Onesti.

Comentarii

  1. mihaiAndrei a zis:

    Martin Benedict a fost un spion iezuit de pe meleagurile mioritice!

    Greco-catolicismul (este greu si de pronuntat)a fost si este strutzo-camila impusa romanilor din Ardeal cu baionetele austriece ,chestia asta nu poate fi uitata.

    Unio Trium Nationum – prevedea drepturi cetăţeneşti doar pentru unguri, saşi şi secui – viza scoaterea din viaţa publică a populaţiei româneşti.

    Românii n-au avut dreptul la şcoli superioare.
    Pentru a ajunge la un statut social demn, românii trebuiau să renunţe la limbă, religie şi conştiinţă naţională!

    Acestea au fost mijloacele „civilizate” prin care s-au îngroşat rândurile maghiarimii de-a lungul secolelor, pentru că ungurii n-au fost majoritari nicăieri pe teritoriul „Ungariei Mari”, nici măcar în Panonia!

    PS:In localitățile in care a funcționa si in care romanii erau minoritari,catolicii au contribuit substanțial la deznaționalizarea romanilor,la pierderea identității naționale ,astfel ca in aceste localități majoritatea covârșitoare a greco-catolicilor vorbesc doar limba maghiara, slujbele sunt ținute in aceasta limba iar ei se declara maghiari.

    Mai mult a apărut si Episcopia Greco-catolica maghiara !

    Asa se face ca prin 1912 este avortata episcopiei greco-catolica- maghiara de la Hajdudorog.

    Deşi de rit grec, in noua episcopie slujbele se oficiau doar în maghiară, limba română excluzându-se din cult .

Adauga un comentariu

*