Naţionala Under 19 a României a pierdut fără drept de apel partida disputată împotriva Cehiei, scor 1-3, în prima etapă a grupelor Campionatului European.
După ce au deschis scorul prin golul superb reuşit de Stanciu, elevii lui Burchel s-au văzut depăşiţi după mai multe gafe ale apărării. România s-a înclinat în faţa Cehiei şi a pierdut statutul de favorită a grupei pe care îl deţinea alături de Grecia. În celălalt meci al grupei A, selecţionata Irlandei a învins, la Buftea, cu scorul 2-1 (1-1), formaţia Greciei. Golurile irlandezilor au fost marcate de O’Connor, în minutele 2 şi 51, în timp ce pentru greci a înscris Katidis, în minutul 5. România-Grecia se va juca, sâmbătă, ora 21:00, pe stadionul din Berceni. Selecţionerul Lucian Burchel a folosit următoarea echipă: Brănescu – Peteleu (Fl. Ilie ‘3; Gugu ’78), Remes, Avramia, Murgoci – Benzar – Serediuc, Cârstocea (Walleth ’67), Stanciu, Năstăsie – Roman. La partida de la Chiajna au fost prezenţi printre alţii preşedintele FRF, Mircea Sandu, selecţionerul Victor Piţurcă, preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, şi fostul selecţioner al României, Gheorghe Hagi.