Postul de poliție Dofteana a fost sesizat de Ionuț L., de 27 de ani, din localitate, că în timp ce mergea prin pădurea din satul Ciuturești, a găsitun barbat spânzurat de un copac. Polițiștii l-au găsit pe David U., de 52 de ani, localnic, spânzurat cu o funie de creanga unui copac, iar în urma examinarii cadavrului s-a constatat că acesta nu prezintă urme vizibile de violență. Din verificari a rezultat că persoana decedată era cunoscută ca fiind consumatoare de alcool, iar soția sa este plecată în străinătate. Cadavrul a fost transportat la Morga Spitalului Municipiului Onești în vederea efectuarii necropsiei. Se efectueaza cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului.