Miercuri, 11 august, la ora 9.30, la biserica Precista din Bacau vor fi aduse in pelerinaj Sfanta icoana a Maicii Domnului de la Manastirea Neamt si moastele Sfîntului Cuvios Simeon vindecatorul. Icoana va fi depusa asa cum s-au obisnuit bacauanii in ultimii ani, in interiorul singurei ctitorii din Bacau a binecredinciosului voievod Stefan cel Mare. Pelerinajul, organizat cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Mitropolit Teofan al Moldovei si Bucovinei, a Inalrpreasfintitului Preasfin]itului Arhiepiscop Eftimie al Romanului si Bacaului si a Preasfintitului Ioachim Bacauanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, va dura pana in ziua de 15 august, cand se va serba hramul bisericii Precista. In icoana apare reprezentata Sfanta Fecioara cu trei maini, tinand in brate pe Pruncul Iisus Hristos. Chiar daca unora li se va parea ciudat, aceasta reprezentare nu este o greseala a pictorului, ci este o insemnare peste veacuri a unei minuni petrecute in secolul VIII, cand Sf`ntului Ioan Damaschin i s-a lipit mana la loc in chip minunat, dupa ce i-a fost taiata pentru ca a combatut pe cei care luptau contra sfintelor icoane. Desi chipurile sfinte pictate pe aceasta relicva sunt foarte bine intretinute, vechimea acestui icoane se pierde in negura timpului. Tinar fiind, Sfantul Gherman, care a trait pe vremea Sfintului Petru al II-lea, Patriarhul Constantinopolului, în jurul anului 665, a plecat în pelerinaj la Locurile Sfinte, ajungand si in Lida. Impresionat de Sfanta Icoana ce o reprezenta pe Sfanta Fecioara, a pus zugravii sa-i fac\ao copie. Icoana a fost zugravita în culori. Pe o fata este chipul Maicii Domnului, iar pe cealalta parte este Sfintul Gheorghe. În urma persecutiilor pornite împotriva icoanelor, Sfintul Gherman I, Patriarh al Constantinopolului, trimite copia icoanei din Lida – în jurul anului 739 – la Roma pentru a fi protejata. Aici Sfinta Icoana a ramas timp de 106 ani. In timpul Patriarhului Metodie I Marturisitorul, Sfinta Icoana a fost adusa de la Roma la Constantinopol, unde a ramas timp de 555 ani. Pe la anul 1400, împaratul Ioan Paleologul, împreuna cu Patriarhul Metodie, a trimis Sfinta Icoana Mitropolitului Iosif al Moldovei, iar lui Alexandru cel Bun i-a trimis o coroana, o mantie si un sceptru. Toate acestea în chip de dar si pretuire fata de Moldova. Icoana sfinta a Maicii Domnului a fost gazduita de Mitropolia Sucevei pina în anul 1415, cind Mitropolitul Iosif, împreuna cu Alexandru Musat Voda au daruit-o ei însisi Manastirii Neamt, unde se afla si astazi.