În urma unei întruniri ad-hoc ce a avut loc sâmbătă seară, un grup de medici băcăuani a decis să doneze o sumă de bani pentru cumpărarea de lemne destinate locuitorilor din judeţul Vrancea, grav afectaţi de căderile abundente de zăpadă şi de frigul pătrunzător, informează Agerpres.
„Mi-au spus că au strâns o importantă sumă de bani, cerându-mi să le sugerez ce produse ar fi mai utile pentru sinistraţi. După ce în această seară am discutat cu prefectul de Vrancea, le-am spus că o mare necesitate o constituie lemnele de foc, mai ales că se anunţă noi căderi abundente de zăpadă, iar oamenii nu mai pot ajunge din cauza nămeţilor la rezervele lor ori chiar nu mai au lemne”, a declarat prefectul Constantin Scripăţ.
„Chiar din această seară am trecut la identificarea posibilităţilor de a cumpăra urgent, duminică, cu acei bani, lemne, dar şi de a găsi mijloacele de transport pentru a le trimite tot mâine în Vrancea, prefectul judeţului spunând că îmi va indica unde este mai mare nevoie de asemenea combustibil”, a mai afirmat prefectul judeţului Bacău.