Daniel V., de 33 de ani, din Bacău, conducea un autoturism pe Calea Mărășești din Bacău, ajungând în dreptul parcării Stadionului Municipal Bacău, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de Emanuel N., de 39 ani, din localitate. În urma coliziunii, autoturismul condus de Emanuel N. a fost proiectat într-un alt autoturism, care circula pe același sens de mers, condus de Florin D., de 19 ani, din Bacău. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a lui Emanuel N. și a pasagerei din autoturismul condus de acesta, Andreea B., de 28 de ani, din Bacău. Cei doi au fost transportați la Spitalul Județean Bacău pentru îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea lor. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din cuplă.