Castraveţi din Bulgaria, ardei din Olanda şi roşii… din Franţa. Nimic din farfurie nu mai e românesc. Şi culturile de primăvară nu schimbă cu nimic situaţia. Roşiile gustoase cu care ne lăudam cândva nu mai sunt sută la sută autohtone.
Mâncăm roşii corcite, adică seminţe franţuzeşti plantate în pământ românesc. Producem roşii româneşti, se apără cei care le cultivă. Pământul e garanţia.
În realitate însă, nu e de mirare că producătorii au renunţat demult la sămânţa autohtonă. Investeau mult, culegeau puţin şi pierderea era garantată.
De păstrarea lor, are grijă o bancă specială înfiinţată la Suceava pentru conservarea resurselor vegetale. De import sau autohtone, seminţele au nevoie de aceeaşi grijă şi sudoare, iar investiţia nu e deloc de neglijat.
O mărturie uneori adevărată. Odată trasată linia, agricultorii nu ies întotdeauna pe plus. În lipsa unei pieţe de desfacere constantă, anul trecut, tone de roşii s-au stricat neculese.
