Aproximativ 50.000 de adolescente mor în fiecare an în lume din cauza complicaţiilor legate de sarcină şi naştere, indică organizaţia neguvernamentală britanică Save the Children, înaintea unei conferinţe dedicate planificării familiale programate să se desfăşoare în luna iulie la Londra.
Într-un raport intitulat ‘Cum salvează planificarea familială vieţile copiilor’, organizaţia amintită subliniază şi faptul că aproximativ un milion de bebeluşi născuţi de mămici adolescente mor în fiecare an înainte de a împlini un an. ‘Problema copiilor care fac copii şi care mor pentru că organismul lor nu este suficient de matur pentru a da naştere constituie o problemă gravă la nivel mondial’, acuză directorul organizaţiei Save the Children, Justin Forsyth. Pe plan internaţional, una din cinci adolescente devine mamă înainte de a împlini 18 ani, potrivit raportului, care atrage atenţia că riscul de a muri în timpul sarcinii sau la naştere este de cinci ori mai mare în cazul fetelor sub 15 ani în raport cu tinerele de 20 de ani. ‘Este o tragedie nu numai pentru fete, ci şi pentru copiii lor’, spune Justin Forsyth, care adaugă că riscul de deces în cazul bebeluşilor născuţi de mame de până în 18 ani este de 60% mai mare faţă de celelalte cazuri. În ţările în curs de dezvoltare, planningul familial nu este doar o alegere a stilului de viaţă, de aceasta depinzând chiar viaţa copiilor înşişi’, consideră responsabilul citat. În timp ce un ‘summit privind planificarea familială’ este prevăzut să se desfăşoare la 11 iulie la Londra, sub auspiciile guvernului britanic şi ale fundaţiei ‘Bill&Melinda Gates’, organizaţia Save the Children încearcă să exercite presiune asupra liderilor mondiali pentru creşterea accesului la metodele de contracepţie şi pentru ca tinerele şi femeile să dispună de dreptul când şi câţi copii să facă. De asemenea, organizaţia amintită atrage atenţia şi asupra riscului comportat de naşterile frecvente, estimând că un interval de 36 de luni între două naşteri ar permite evitarea decesului a circa 1,8 milioane de copii sub cinci ani în fiecare an. În multe puncte de pe glob, sesizează Save the Children, sarcinile adolescentelor sunt legate ‘intrinsec’ de căsătoriile timpurii, apreciind la 10 milioane de fete sub 18 ani care sunt măritate anual’, adică peste 25.000 zilnic. În Africa Centrală, 59% dintre fetele între 15 şi 19 ani sunt căsătorite, un procent ce plasează această regiune alături de Bangladesh (46%) şi India (30%), conform organizaţiei menţionate.