18.000 de ţigări şi 200 litri de motorină, de contrabandă descoperite de inspectorii vamali

Echipa comună de control formată din inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Siret şi poliţişti de frontieră, au descoperit 18 000 ţigări de contrabandă şi 200 litri de motorină în două mijloace de transport ce veneau din Ucraina. Autoritatea vamală a reţinut, în vederea confiscării, ţigările, motorina şi ambele mijloace de transport deoarece aveau locaşuri special amenajate pentru introducerea frauduloasă în ţară a produselor accizate. Şoferii a fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale în cuantum de  10 000 lei.

 

La Biroul Vamal de Frontieră Siret s-a prezentat pentru control vamal un autoturism marca FIAT, înmatriculat în România, condus de un cetăţean român. La efectuarea controlului vamal au fost descoperite 18 000 ţigarete (900 pachete) de contrabandă marca MONTE CARLO. Ţigările se aflau ascunse în locuri special amenajate în portiere, în haion, în rezervor şi în roata de rezervă. Autoritatea vamală a reţinut, în vederea confiscării, ţigările şi autoturismul, deoarece avea modificări structurale în scopul introducerii frauduloase a ţigărilor de contrabandă şi a sancţionat şoferul cu amendă contravenţională în valoare de 5 000 lei.În ziua de 27.09.2012, în jurul orei 12.30 la Biroul Vamal de Frontieră Siret s-a prezentat pentru control vamal o camionetă  marca VOLKSWAGEN TRANSPORTER, înmatriculată în România, condusă de un cetăţean român.La controlul amănunţit efectuat de echipa de control a fost descoperit un. rezervor de stocare lichide, prevazut cu un robinet plasat sub autovehicul în dreptul roţii din stânga spate. Rezervorul era confecţionat prin modificarea caroseriei camionetei pe toată lungimea şi lăţimea podelei.În acest rezervor s-a constatat existenţa cantităţii de 200 litri de motorină, ascunse în vederea sustragerii de la controlul vamal, ceea ce transforma mijlocul de transport într-o adevărată bombă pe roţi.

Conform legislaţiei în vigoare autoritatea vamală a dispus reţinerea, în vederea  confiscării, a întregii cantităţi de combustibil şi a autovehiculului, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5 000lei.

Adauga un comentariu

*