Ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici, a declarat că, în scurt timp, nu va mai exista o diferenţă salarială între învăţământul universitar şi cel preuniversitar, situaţia urmând a fi remediată prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU). „Vă promit că acest lucru se va remedia în termen cât mai scurt, deoarece acele diferenţe vor fi din POSDRU“, a spus, sâmbătă, cu ocazia prezenţei la Congresul Educaţiei, Eugen Orlando Teodorovici, citat de agerpres.ro. În cadrul congresului, ministrul fondurilor europene a subliniat faptul că nu este normal să existe o lege a salarizării care blochează salariile în învăţământul preuniversitar şi a spus că nu înţelege argumentul legal pentru care există o diferenţă de salarizare între învăţământul preuniversitar şi cel universitar. „Cert este că am discutat împreună cu colegii mei miniştri şi cu domnul prim-ministru vizavi de remedierea acestei deficienţe. Ideea este să se întâmple cât mai curând, pentru că mi se pare normal ca din POSDRU să poată fi finanţaţi şi colegii noştri din învăţământul preuniversitar“, a mai spus Eugen Teodorovici.