Spectacolul băcăuan “Vârciorova. Carantină” va fi jucat pe scena Festivalului Internaţional “BITEI”, din Chişinău

varciorovaTeatrul Municipal “Bacovia” a fost invitat să participe la cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional al Artelor Scenice din Republica Moldova „BITEI 2014”, eveniment organizat de Teatrul „Eugene Ionesco”, din Chişinău, sub patronajul Ministerului Culturii din Moldova.

Actorii băcăuani vor juca pe scena festivalului, sâmbătă, 7 iunie, de la ora 19.00, spectacolul „Vârciorova. Carantină”, după Matei Millo şi Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija

Producţia băcăuană va fi prezentată în cadrul Secţiunii „Personalităţi notorii ale Teatrului Românesc”, dedicată, în 2014, regizorului Alexandru Dabija şi spectacolelor sale.

varciorova2 „Mă pasionează formele de teatru popular, inclusiv de bâlci, aprofundarea vodevilului, pentru că de formaţie sunt mai sceptic din fire şi cred că forma de farsă pe care a căpătat-o istoria omenirii în general, cultura română în particular, forma de farsă şi de dezmăţ continuu, ne caracterizeză mult mai tare decât tragedia, să zicem. Din punct de vedere teatral, vodevilul reprezintă o formă de distracţie populară mult mai cinstită şi mult mai onestă decât show-ul de televiziune”, a declarat regizorul Alexandru Dabija referitor la spectacolul său „Vârciorova. Carantină”. 

Din distribuţie fac parte actorii Firuța Apetrei, Eliza Noemi Judeu, Simona Nica, Florina Găzdaru, Alina Simionescu, Daniela Vrînceanu, Corina Goranda, Adelaida Perjoiu, Bogdan Buzdugan, Matei Bogdan, Ștefan Alexiu, Ştefan Ionescu şi Dumitru Rusu. Scenariul după textele lui Matei Millo şi Vasile Alecsandri a fost realizat de Cătălin Ștefănescu şi Doru Mareș. Muzica şi versurile sunt semnate de Ada Milea. Scenografia poartă semnătura artistului plastic Cristina Ciobanu. Asistenţa de regie a fost asigurată de Irina Crăiţă – Mândră.

Ediţia 2014 a Festivalului „BITEI”, numit de organizatori „cel mai important eveniment cultural” din Republica Moldova, se desfăşoară sub genericul „Make Theatre not War”. La cele patru secţiuni ale ediţiei, Teatru, Dans, Muzică şi Personalităţi notorii ale Teatrului Românesc, participă actori, companii de teatru şi dans din Franţa, Israel, Japonia, Rusia, Polonia, Ucraina, România, Coreea de Sud, Marea Britanie şi Georgia, directori de festivaluri şi critici de teatru din Europa.

Adauga un comentariu

*