Tragedie greacă! Columbia a defilat, 3-0, în faţa elenilor care au lăsat România acasă

Reduta defensivă a elenilor a rezistat numai şase minute în faţa columbienilor, care s-au impus cu un categoric 3-0.

Chiar şi fără Radamel Falcao, nerefăcut la timp pentru turneu, Columbia a demonstrat că rămîne o adversară puternică. Planul defensiv al grecilor a eşuat după numai cinci minute, cînd Armero a deschis scorul, fiind ajutat şi de devierea nefericită a lui Manolas. 

Europenii au forţat egalarea, însă au părut lipsiţi de idei. Contraatacul pregătit n-a mai putut fi pus în aplicare, iar fazele ofensive în faţa unei apărări supranumerice a columbienilor n-au funcţionat. Gutierrez a marcat pentru 2-0, profitînd de o nouă eroare a grecilor la un corner (58).

Gekas putea reduce din handicap imediat, însă a trimis cu capul în bară. Scorul final a fost stabilit în minutul 90+3 de James Rodriguez, iar columbienii încep să îşi facă deja planuri pentru optimi.

Adauga un comentariu

*