Tribunalul București a decis vineri arestarea pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, cercetat de DNA pentru trafic de influență.
De asemenea, instanța a emis un mandat de arestare și pe numele lui Marian Căpățână, cel care a intermediat banii luați de Mircea Băsescu de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.Decizia nu este definitivă, însă este executorie, astfel încât cei doi vor fi duși în arestul Poliției Capitalei.Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 — 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpățînă, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl său (Sandu Anghel), precum și a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.La începutul anului 2011, după ce față de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-a remis lui Marian Căpățînă suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă și în schimbul promisiunii că banii vor fi remiși mai departe lui Mircea Băsescu, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de Bercea Mondial și a altor cereri incidente în respectiva cauză.Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-a remis și suma de 350.000 de euro lui Marian Căpățînă.Intervalul în care Florin Anghel i-a remis sume de bani lui Marian Căpățînă este cuprins între 20 februarie 2011 (data luării măsurii arestării preventive față de Bercea Mondial) și 22 februarie 2012 (data pronunțării hotărârii de condamnare la instanța de fond).Din suma totală de 600.000 de euro, Mircea Băsescu a primit 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influența pe care o are asupra magistraților, poate obține o soluție favorabilă pentru Bercea Mondial, adică va obține fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate