VREMEA până pe 6 iulie

downloadAdministraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 23 iunie – 6 iulie.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

MOLDOVA

Vremea va fi caldă în primele zile, dar şi după data de 29 iunie, intervale când media regională a maximelor va fi de 24…26 de grade. În schimb, mijlocul primei săptămâni de prognoză va fi caracterizat de o vreme răcoroasă, cu precădere în jumătatea de nord a regiunii, iar maximele diurne vor fi în jurul a 20 de grade, în medie. Regimul termic nocturn va avea valorile cele mai scăzute spre sfârşitul primei săptămâni, cu medii de 11…12 grade, fiind de aşteptat şi dimineţi mai reci mai ales în nord şi în dealurile subcarpatice.

Gradul mai accentuat de instabilitate atmosferică va determina, în intervalul 24-26 iunie şi din nou în jurul datei de 1 iulie, ploi ce pot fi moderate cantitativ.

Sursa: www.mediafax.ro

Adauga un comentariu

*