Trei bărbați din Bacău sunt cercetați de polițiști pentru constituire în grup infracțional organizat și fals material în înscrisuri oficiale. Polițiștii au ridicat din locuințele lor mai multe înscrisuri susceptibile a fi falsificate precum și materiale și dispozitive folosite la contrafacerea acestora.
Polițiștii de investigații criminale au efectuat trei percheziții domiciliare la locuințele unor persoane bănuite de falsificarea și comercializarea unor înscrisuri oficiale. Din cercetări a rezultat că din anul 2013 cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 34 de ani ar fi falsificat cărți de identitate, pașapoarte, permise de conducere, certificate de atestare profesională și alte înscrisuri oficiale, pe care le comercializau unor cetățeni pentru suma de aproximativ 150 de euro. Au fost identificate și ridicate în vederea cercetărilor mai multe sisteme informatice, medii de stocare a datelor informatice, materiale și dispozitive folosite la contrafacerea înscrisurilor oficiale, precum și înscrisuri oficiale susceptibile a fi falsificate. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și constituirea unui grup infracțional organizat. Activitățile desfășurate în acest caz au beneficiat de sprijinul de specialitate al ofițerilor D.I.P.I.