Polițiștii din comuna Hemeiuș au oprit în trafic un autoturism la volanul căruia a fost identificat un bărbat de 47 de ani din comuna Faraoani. Din verificări s-a stabilit că cel în cauză transporta 4 saci din rafie cu furaje concentrate pentru păsări, 10 litri de motorină și 5 litri săpun lichid, bunuri care au fost sustrase de bărbatul de 47 de ani dintr-o fermă de pe raza localității. Bunurile sustrase au fost restituite societății păgubite, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.